Bună ziua !
Am întâlnit pe forum opinii diferite ale unor consultanţi referitor la stabilirea punctajului
pentru calcularea cuantumului nediminuat al pensiei. Deoarece din calculul corect sau nu al punctajului, rezultă cuantumul nediminuat al pensiei, se înregistrează numeroase intervenţii pe forum şi acţiuni în justiţie. Opiniile mele ca şi temei legal se sunt :
-Leg.19/2000 - Secţiunea a 6-a Calculul pensiilor, art. 76, 77 şi 78 arată cum se efectuează calculul punctajului. Art. 78 precizează: " numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut individual, inclusiv sporurile şi adaosurile, sau după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut din luna respectivă, comunicat de Comisia Naţională pentru Statistică "
Subliniez că este vorba despre calcularea şi nu despre recalcularea pensiilor.
-Leg.250/2007 , pct. 6 arată : " (4) Punctajul asiguratului, stabilit conform prevederi-
lor alin (1) şi (2) se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plă-
tit contribuţii de asigurări sociale "
Însă unele case de pensii, invocă ca temei de drept pentru calcularea punctajului, O.U. nr.4/2005, care a fost emisă de guvern pentru : " ... urgentarea procesului de recalculare a tuturor pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor de stat, stabilite în baza legislaţiei în vigoare anterior datei de 01 aprilie 2001, aflate în plată.. " Anexa acestei O.U., la pct VI specifică : " Menţiune : Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 01 aprilie 2001..." şi ur-
mează 9 subpuncte. Această O.U. nu modifică sau completează Leg. nr 19/2000.
Pun în discuţie dacă este legală utilizarea O.U. nr 4/2005 şi pentru calcularea pensiilor, ulterior datei de 01 aprilie 2001, deoarece în multe cazuri, punctajul a fost diminuat, neluându-se în calcul salariile brute obţinute ca formă de retribuire în acord sau alte sporuri care nu au avut caracter permanent.
-Ordinul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de ªanse nr. 92/2008 -art.I -pct1 : " 19. Prin sintagma venitul brut realizat lunar se înţelege totalitatea veniturilor în bani sau în natură, realizate dintr-o activitate dependentă, indiferent de fondurile din care acestea se achită.... Sintagma "venitul brut realizat lunar" cuprinde, fără să se limiteze la acestea, următoarele : I venituri în bani : urmează 18 subpuncte ; II venituri în natură: urmează 8 subpuncte.
-Ordinul Min. Muncii, Familiei şi Egalităţii de ªanse nr. 129/26.02.2008 -art I pct 26 :
" Punctajul anual al asiguratului se determină potrivit art 78 alin (1) şi (2) din lege, pe baza venitului brut realizat lunar, prevăzut la pct 19 din prezentele norme... "
Îmi cer scuze pentru spaţiul mare utilizat, sper că nu am lezat pe nimeni prin susţineri-
le mele şi aştept comentarii .
Vă mulţumesc
Gh. Antonescu