Va puteti adresa instantei de judecata, in vederea rezolutiunii antecontractului de vanzare-cumparare, cerand repunerea in situatia anterioara, si, totodata, pretul platit.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că acţiunile având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, sau rezoluţiunea unui antecontract privitor la un bun imobil, nu au un caracter real, ci personal, şi prin urmare, în astfel de situaţii, determinarea competenţei teritoriale a instanţei se face în raport de dispoziţiile art. 10 pct. 1 C. proc. civ. (art. 113 pct. 3 NCPC), care prevăd o competenţă teritorială alternativă pentru cererile personale care izvorăsc dintr-un contract, sau art. 5 C. proc. civ. (art. 107 NCP), care stabilesc regula generală cu privire la competenţa teritorială.
Prin urmare, fiind vorba de o acţiune personală imobiliară, competenţa instanţei se stabileşte în raport de domiciliul pârâtului şi de natura litigiului. (Decizia nr. 47 din 16 ianuarie 2013 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare a imobilului)
Din economia dispozitiilor art. 1021 C. civ. rezulta ca partea in privinta careia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau sa sileasca pe cealalta parte a executa conventia, cand este posibil, sau sa-i ceara desfiintarea, cu daune-interese, rezolutiunea putand fi pronuntata numai de judecator, care poate acorda, dupa circumstante, partii actionate un termen pentru indeplinirea obligatiei.