Din practica Curtii de Justiție a Uniunii Europene :
1. Conform jurisprudenței Curții (cauza Francovich, cauzele conexate C-6/90 și C-9/90), o persoană poate să ceară repararea unui prejudiciu suferit unui stat membru care nu respectă dreptul Uniunii. Dacă este vorba despre o directivă netranspusă sau transpusă incorect, această acțiune este posibilă dacă: (a) Directiva are drept scop să confere drepturi persoanelor; (b) conținutul drepturilor poate fi identificat pe baza dispozițiilor Directivei și (c) există o legătură de cauzalitate între nerespectarea obligației de a transpune Directiva și prejudiciul suferit de părțile lezate. Responsabilitatea statului membru poate fi angajată fără a fi necesar să se demonstreze vreo greșeală a acestuia.
2. În principiu, Directivele nu sunt direct aplicabile, dar Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât totuși că unele dispoziții ale Directivelor ar putea, în mod excepțional, să producă efecte directe într-un stat membru, fără ca acesta să fi adoptat deja vreun act de transpunere, dacă se reunesc următoarele condiții: (a) transpunerea în dreptul intern nu a avut loc sau s-a efectuat incorect; (b) dispozițiile Directivei sunt necondiționate și suficient de clare și precise și (c) dispozițiile Directivei conferă drepturi persoanelor.
Atunci când sunt reunite aceste condiții, o persoană poate să recurgă la dispoziția în cauză în fața autorităților publice. Chiar dacă o dispoziție nu acordă niciun drept persoanelor și, astfel, sunt reunite doar prima și a doua condiție, autoritățile statului membru au obligația juridică de a ține seama de Directiva netranspusă. Jurisprudența menționată mai sus se sprijină, în principal, pe argumentele efectului util, al reprimării comportamentelor contrare tratatului și al protecției juridice. În schimb, o persoană nu poate să invoce direct, împotriva unei alte persoane (efect numit „orizontal”), efectul direct al unei directive netranspuse (cauza C-91/92 Faccini Dori, ECR, p. I-3325 și următoarele, punctul 25).
[ link extern ]