As dori daca se poate niste raspunsuri la cateva intrebari. La mijlocul luni septembrie fiica-mea a fost implicata intr-un accident de masina, vinovata este ia fara a detaila cauzele, masinile au suferit avarii serioase, persoanele vatamate si ele putin au fost transportate la spital dar nu au necesitat internare. Am ajuns la intelegere pe care am incheiat-o in fata unui notar ca ne-am inpacat si dansii nu mai au nici o pretentie materiala, civila sau penala asupra familiei mele. Deci cum s-ar spune ne-am inteles pe cale amiabila. Politia a deschis dosar penal cu privire la vatamare corporala din culpa ,pentru ca ai intrat pe contrasens, care sunt modalitatile de-a se putea inchide acest dosar
ne-an inteles amiabil partea vatamata a fost despagubita
politia mi-a spus ca declaratia data in fata notarului nu are din punct de vedere penal nici o valoare dar pe declaratie scrie ca nici din punct de vedere penal nu mai au nici o pretentie
care sunt termele daca sunt de solutionare a unui dosar cand a existat impacarea partilor nu a fost cu spitalizare nici o zi fara consum de alcool, droguri.
si care ar fii procedurile legale de-a urgenta acest demers.
Să înteleg că o declarației dată în fața unui notar unde declari pe propria răspundere și cunoscând prevederile legale pentru declarații nesincere mincinoase nu mai au nici o valoare cred ca aceasta institutie ar trebui desființată. Atunci ce rost mai are împăcarea, medierea dacă nu sunt luate în considerare.