Conform art. 915 din Codul de Procedură Civilă, competenţa, în materie de divorţ, aparţine, de regulă, judecătoriei în circumscripţia căreia soţii au avut ultimul domiciliu comun.
Însă, dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu mai locuiesc în România, părţile pot conveni să introducă acţiunea la orice judecătorie din ţară. În lipsa unui astfel de acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Totodată, în materie de divorţ cu element de extraneitate, sunt aplicabile dispoziţiile Regulamentului European 2201/2003, unde se specifică faptul că au competenţă să hotărască instanţele judecătoreşti din statul membru pe teritoriul căruia se află reşedinţa obişnuită actuală a soţilor sau reşedinţa obişnuită a reclamantului, în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin un an înaintea introducerii cererii.
Astfel, părţile, deşi s-au căsătorit în România şi sunt cetăţeni români, pot alege să introducă acţiunea de divorţ la instanţa străină în circumscripţia căreia îşi au reşedinţa
Potrivit art. 920 alin. 1 din Noul Cod de procedura civila ( N.C.P.C.) , “in fata instantelor de fond, partile se vor infatisa in persoana, afara numai daca unul dintre soti executa o pedeapsa privativa de libertate, este impiedicat de o boala grava, este pus sub interdictie judecatoreasca, are resedinta in strainatate sau se afla intr-o alta asemenea situatie, care il impiedica sa se prezinte personal; in astfel de cazuri, cel in cauza se va putea infatisa prin avocat, mandatar sau, dupa caz, prin tutore ori curator.