avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1054 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept penal - probleme serioase cu ... Stergerea inscrisurilor din cazierul judiciar
Discuție deschisă în Drept penal - probleme serioase cu dreptul

Stergerea inscrisurilor din cazierul judiciar

Buna ziua
După cât timp se sterg inscrisurile din cazier? Care sunt pașii de urmat pt stergerea acestor înscrisuri?
În data de 19.03.2014 am fost condamnat la 8 luni închisoare cu executare pt conducere fără permis,din care am executat 5luni si 20 de zile.
Cel mai recent răspuns: adrian259 , utilizator 19:23, 20 Noiembrie 2018
Legea 290/2004
art. 15
(1) Persoanele fizice înscrise în cazierul judiciar sau cu privire la care s-au făcut notări provizorii se scot din evidență dacă se află în una dintre următoarele situații:
a) faptele pe care le-au săvârșit nu mai sunt prevăzute de lege ca infracțiuni;
b) a intervenit reabilitarea judecătorească sau de drept;
c) a intervenit amnistia;
d) au fost condamnate la pedeapsa amenzii sau la o pedeapsă privativă de libertate de cel mult 3 ani și au trecut 20 de ani de la data rămânerii definitive a condamnării;
e) au decedat;
f) s-a dispus renunțarea la urmărire penală sau clasarea față de ele ori s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal;
g) a trecut un an de la data executării măsurii educative;
h) au trecut 2 ani de la data când s-a pronunțat o hotărâre definitivă de amânare a aplicării pedepsei și nu s-a dispus revocarea sau anularea amânării aplicării pedepsei conform art. 88 sau 89 din Codul penal;
i) au trecut 5 ani de la data aplicării uneia dintre sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute de art. 91 din Legea nr. 15/1968privind Codul penal, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Buna ziua,
Daca va referiti la reabilitarea de drept atunci aceasta, in speta dumneavoastra, se face la 3 ani de la momentul liberarii daca in acest timp nu savarsiti o alta infractiune.
Asta duce si la radierea (stergerea) automata din cazier a infractiunii.
Daca nu s-a radiat din cazier acea pedeapsa solicitati prin instanta aceasta reabilitare.
Multumesc

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Radiere cazier daniela39 daniela39 daca o persoana a fost condamnata la 1 an cu suspendare pentru un accident rutier cu vatamare corporala, dupa cati ani se sterge cazierul.de fapt cazierul se ... (vezi toată discuția)
Extras cazier modificari Bașar Andrei Bașar Andrei Buna ziua, As fi interesat dacă exista o metoda Radia fapte de pe extrasul de cazier judiciar cerut de firme la angajare. Ca idee am primit acum 3 ani , o ... (vezi toată discuția)
Renuntare la urmarirea penala popescu_roxana2 popescu_roxana2 Buna ziua, In cazul in care procurorul dispune renuntarea la urmarirea penala, ramane undeva consemnat ca antecedent pt inculpat (ex. in cazierul ... (vezi toată discuția)