Salutare! Ma aflu in fata unei dileme care ma framanta de ceva vreme. Urmez cursurile unei facultati de drept particulare si pot spune ca am o nesiguranta legata de un posibil refuz la angajare bazat pe faptul ca nu am absolvit o facultate de stat. Ma refer la sfera caselor de avocatura sau birourilor de executori judecatoresti, cat si a companiilor din domeniul privat, in cazul departamentelor juridice. In urma discutiilor purtate cu numerosi specialisti din domeniul juridic si nu numai, am inteles ca acesta nu mai reprezinta de multa vreme un dezavantaj. Totusi, recurg la acest forum pentru a va adresa si dumneavoastra intrebarea. Specific ca sunt constient de faptul ca este nevoie de numeroase stagii de practica in domeniul juridic pentru a realiza un CV bine pus la punct, insa sunt interesat sa aflu daca, chiar si in cazul unui student pregatit din acest punct de vedere, facultatea particulara ar mai putea constitui un dezavantaj. Va multumesc anticipat!
PS: Am citit si celelalte discutii pe aceasta tema, insa acestea au avut loc in 2009-2011, eu aflandu-ma in cautarea unui raspuns de actualitate.
Personal cunosc cativa avocati fondatori sau coordonatori ai unor societati maricele de avocatura absolventi de facultati particulare ,precum si magistrati notari etc.Exista si unele societati care prefera absolventi de la stat motivat mai mult de faptul ca fondatorii sunt profesori universitari lectori la stat si isi aleg colaboratorii din fac respectiva dar nu este o regula.NU ar trebui sa iti faci probleme din acest motiv ci eventual din alte motive privind inflatia de absolventi de drept,scaderea veniturilor avocatilor datorata scaderii veniturilor populatiei etc.
Va multumesc pentru raspuns! M-ati mai linistit, intrucat sunt constient de propriile puteri si de seriozitatea si peofesionalismul facultatii al carei student sunt, dar ma framanta un posibil refuz cauzat de facultatea absolvita.