buna ziua,am depus o contestatie la Tribunalul Calarasi impotriva ANRP dar in acelasi timp pe rolul Judecatoriei este un dosar are stransã legaturã cu cauza aflatã pe rolul Tribunalului, va rog sa imi explicati ce inseamna solutia pe care a dat-o tribunalul
:Incheiere de suspendare a cauzei conform art, 244 pct.1 cod pr.civilă. Cu recurs pe toată durata suspendării
va multumesc
Potrivit art.244 alin.1 C.proc.civ., instanţa poate suspenda judecata:
1. când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;
.....
„A forma obiectul unei alte judecăţi”, înseamnă că problema cu valoare de chestiune prejudiciabilă este cercetată de o instanţă judecătorească sau de un organ de jurisdicţie .
În jurisprudenţă s-a decis că este necesar să se demonstreze că soluţionarea pricinii depinde de dreptul care face obiectul unei alte judecăţi . Astfel că, ori de câte ori acest lucru este vădit , soluţia suspendării judecăţii se impune .
Prin urmare, pentru admiterea cererii de suspendare a judecăţii în primul caz de suspendare facultativă prevăzută de art.244 alin.1 C.proc.civ., instanţa trebuie să cerceteze dacă, într-adevăr, rezolvarea acelui proces depinde ori nu de soluţionarea altuia, care este în curs de desfăşurare, nefiind suficientă doar existenţa formală a unui alt proces pe rolul instanţelor .
In cazul dvs, se pare ca pe rolul judecatoriei se afla un litigiu care are o stransa legatura cu cauza suspendata de catre Tribunal.
Buna ziua !
Art. 244
Instanta poate suspenda judecata:
1. cand dezlegarea pricinii atarna, in totul sau in parte, de existenta sau neexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati; Inseamna ca suspendarea s- a facut intrucat solutionarea cauzei pe rol depinde de solutia data in cealalta pricina .
Cu stima !
va multumesc foarte mult pentru raspuns. trebuie sa inteleg ca instanta de la tribunal va judeca contestatie abia dupa ce obtinem o sentinta de la judecatorie?
noi am depus la dosarul de la tribunal toate documentele de la judecatorie ca sa dovedim ca cele doua cauze sunt legate.va rog sa nu va suparati pentru insistenta dar vreau sa stiu daca am inteles bine ca dupa ce obtin sentinta de la judecatorie trebuie sa merg la tribunal ca sa se judece contestatia si ca pe parcursul judecatii de la judecatorie la tribunal nu se va judeca cauz si ca dupa ce depun sentinta de la judecatorie tribunalul va judeca contestatia.mii de multumirii
Dupa ce obtineti hotararea pronuntata de catre Judecatorie, faceti cerere la Tribunal pentru repunerea pe rol a litigiului, atasand si copie a hotararii respective.
problema de procedura ce se ridica e alta B-) , cererea de chemare in judecata impotriva ANRP-ului este judecata in prima instanta de catre CURTEA DE APEL, asa ca ........ discutia nu mai isi are rostul.
Repunere pe rol
Mihai Pop
Buna ziua,
Pentru a repune pe rol un proces suspendat in baza art 244 e suficient certificatul de grefa cu solutia pronuntata s-au trebuie sa astept ... (vezi toată discuția)