Program vizita minor

Nu e cazul de asemenea sfaturi..Fostul meu soț nu are un comportment prea civilizat fata de mine,dar ținând cont că totuși isi iubeste copilul,cu toate că uneori am impresia ca se foloseste de copil,si pt binele copilului,ignor comportamentul fata de mine.In cazul prietenului meu,situația este alta.El chiar are un comportament destul de civilizat fata de fosta soție,iar fata de copil nu mai spun.Din această cauză dorește mai mult timp cu copilul si lucrul asta nu se poate rezolva decât în instanță.

Martonze a scris:

Mara 10, atunci sfătuiţi-vă prietenul să se poarte cu copilul şi cu fosta soţie aşa cum se poartă fostul dvs. partener cu dvs. şi cu copilul dvs.

Mara, dvs. aţi constatat pe viu cele afirmate mai sus, aţi fost chemată ca martor de prietenul dvs.? Nu de altceva, dar adevărul unui individ referitor la altul diferă de adevărul celuilalt faţă de primul. Poate pentru unul care dă, o pălmuţă reprezintă o mângâiere, în timp ce pentru receptor, adică cel care primeşte palma, este o catastrofă.
Normalul este, aşa cum spuneţi că e la dvs., să meargă copilul când doreşte şi cât timp doreşte cu tatăl său (sau cu mama) , cu condiţia să respecte normele de viaţă:culcatul la timp, făcutul temelor, etc. În rest, instanţa stabileşte nişte obligaţii mamei şi, implicit, copilului, obligaţii care pot avea efect contrar scopului urmărit.

Relația cu un părinte nu este o obligație. Sau nu ar trebui sa fie. Când ajunge sa fie o obligație trebuie urmărite motivele.
Asa cum ați spus Martonze relația copilului cu tatăl cade în obligația mamei. Iar dacă ea asa o percepe atunci poate ar fi momentul ca acel copil sa stea la celalalt părinte.
Se tot da inainte cu temele, cu programul copilului insa sunteți în eroare, pentru sănătatea psihica și emotionala a unui copil pe primul loc o reprezinta o relație funcțională cu amândoi părinții. Ori o relație care se vrea bazata pe încredere, afecțiune, cunoaștere, dragoste nu se va putea menține niciodată doar cu vizite la doua săptămâni. Niciodată. Poate merge o perioada însă în timp cei doi se îndepărtează. Asta nu e ceva rău când suntem adulți însă e ceva cu consecințe nebănuite și serioase pentru o personalitate în formare în pragul sau în plina pubertate.
Instantele stabilesc nu ca asa au ele chef ci când părinții nu se înțeleg. În cazul de fata cel puțin la nivel declarativ copilul dorește prezenta tatălui într-o mai mare măsură. Păcat ca va ajunge tarat prin instante. Atât.
Ca să nu se înțeleagă greșit, în mare sunt de acord cu ce ați spus. E normal ca acel copil sa poată face ce simte, e normal sa aibă lecții și dacă are un referat urgent azi sa poată amână întâlnirea cu tatăl.... Din păcate romanul nu prea e deschis discuțiilor sau negocierilor și nici instantele sau DGASPC_urile nu îndeamnă la asta.

Asa cum ați spus Martonze relația copilului cu tatăl cade în obligația mamei. Iar dacă ea asa o percepe atunci poate ar fi momentul ca acel copil sa stea la celalalt părinte.

Deturnaţi mesajul meu, ca de obicei.
Eu spuneam că instanţa stabileşte OBLIGAŢIA mamei de A SPRIJINI programul cu tata, nu că relaţia tatălui cu copilul e obligaţia mamei. Aşa vreţi să convingeţi şi instanţele şi de asta se folosesc profitorii, dacă dau de instanţe mai puţin judecătoare. Şi dacă copilul nu doreşte relaţia, adică să se folosească de dreptul său, dar este constrâns să o facă, înseamnă că e obligaţie, nu un drept.
Spuneţi că aveţi un copil.Oare nu vi s-a întâmplat să spună că nu vrea la film sau că nu vrea în drumeţie, ci că vrea să doarmă sau să deseneze? Ok, dacă se întâmplă în familie, vă adaptaţi.Dar dacă , separaţi fiind, copilul nu vrea la film cu nerezidentul ce se întâmplă? ALIENARE!!!
În postarea mea, am explicat că benefic pentru copil este să meargă când pofteşte , în concordanţă cu disponibilitatea părintelui, la activităţi cu acesta şi bucuria să fie reciprocă, asta e FIRESCUL, că asta vrem, nu? relaţie firească, de încredere şi ataşament. Este absurd să fie obligat să stea cu părintele miercuri de la ora...la ora.... când joi sau vineri este spectacol de circ unde copilul vrea să meargă sau sâmbătă între orele____când duminică este concert sau aniversarea bunicilor şi copilul vrea să se întâlnească cu verişorii săi.
Forţa nu poate crea ataşament şi nici dragoste.

Eu nu am ce instante sa conving pentru ca fiul meu locuiește cu mine.
Firește ca sunt momente când nu vrea la școală sau sa facem cumpărăturile sau altceva. Nu înseamnă însă că i se permite. Și asta face un părinte adevărat, îndruma copilul și stabilește ce e mai bine pentru el și își asuma răspunderea pentru acțiunile acestuia.
Dacă copilul nu are chef sa facă baie dar eu ii zic ca nu are de ales atunci face baie. Dacă însă 2 ore mai târziu vine tatăl sa îl ia la programul de legături personale și eu ii sugerez ca nu are de ce sa se ducă dacă nu vrea și ridic din umeri când nu vrea sa plece ci sa stea pe tableta atunci e alienare. Desigur, dacă relația cu tatăl a fost bună și normala și pana la divorț.
Chiar citeam un articol săptămâna asta despre cum un psiholog din alta tara europeana a descoperit ca minorul din fata lui e alienat. A întrebat copilul ce face mama lui când nu vrea la școală și a zis ca ii spune ca nu are de ales, ca e pentru binele lui, a întrebat copilul e ii spune mama când nu vrea în vizita la verii lui și a răspuns copilul ca mama nu sta la discuții și ca îl face sa meargă și iar a fost întrebat copilul ce ii zice mama când nu vrea la tata și acesta a răspuns ca mama i-a spus ca poate sa își refuze tatăl oricând, ca ea nu îl va sili sa facă ceva ce nu dorește.
Iar asta spune cam tot pentru cine are minte sa înțeleagă.
E absolut firesc ca un copil sa nu vrea azi poate la programul de vizita însă să vrea peste o săptămână. Nu e alienare.
Atunci însă când rezidentul are o atitudine urata fata de nerezident, când nu oferă nici o informație despre copil și nu își tratează fostul partener ca un părinte iar copilul nu are chef luni de zile sa își vadă tatăl pe motive ridicole e alienare.
Vedeți dumneavoastră, măsura face diferența.