Custodie

Vă redau conținutul la ceea ce am scris despre acest subiect pe pagina oficială de facebook desi parerea mea este că ar trebui să mergeți la un avocat pentru o consultație juridică spre a vă edifica realmente:



EXERCITAREA AUTORITĂȚII PĂRINTEȘTI PE PLAIURI MIORITICE


1.Justificare (preambul)

De vreme ce printre întrebările pe care mi le adresează clienții (de fapt, în proporție covârșitoare clientele sau potențialele cliente) are o recurență vădită cea cu privire la „custodie”, mă voi ancora în tentativa de a surprinde esența acestui subiect juridic.

2.Terminologie

Pentru o clarificare de ordin conceptual, autoritatea părintească se referă la ansamblul drepturilor și îndatoririlor ce privesc copilul și bunurile sale, regula fiind cea a exercitării autorității părintești în comun, excepția activându-se doar în împrejurări esențialmente excepționale.

În circumstanțiere, nu este redundant să arăt că termenul popular de „custodie” nu este reglementat în legislația spațiului carpato-danubiano-pontic, nici măcar în DEX n-are semificația de exercitare a drepturilor și obligațiilor față de un minor, ci se referă la paza juridică a unor obiecte puse sub sechestru.

În esență, autoritatea părintească comună face trimitere la împrejurarea că părinții trebuie să ia decizii împreună cu privire la creșterea, educarea și protecția copilului, respectiv în ceea ce privește administrarea bunurilor sale.

În luarea deciziilor, părinții trebuie să dea valență, în cel mai înalt grad posibil, interesului superior al copilului.În caz de neînțelegere între părinți, instanța va fi cea care decide, tot în interesul superior al copilului.

3.Criterii de apreciere a interesului superior al minorului

Criteriile de apreciere pe care instanța trebuie sa le aibă în vedere la luarea unei hotărâri cu privire la încredințarea minorului sunt vârsta copilului, condițiile materiale și morale pe care fiecare părinte le poate asigura pentru o bună dezvoltare intelectuală și fizică, atașamentul părintelui față de copil și al copilului față de părinte, interesul și grija manifestată de părinți în timpul conviețuirii și după separarea în fapt și alte asemenea împrejurări legate de interesul copilului, fără ca vreun criteriu de apreciere să fie absolutizat, ori altul să nu fie luat în seamă.

Pe plan jurisprudențial,Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în cauzele de acest tip, ce au ca obiect încredinţări de minori, interesul copiilor trebuie să aibă prioritate faţă de orice alt considerent. Curtea a subliniat totuşi că acest interes prezintă un dublu aspect (cauza Gnahore): pe de o parte, să le garanteze copiilor evoluţie într-un mediu sănătos, pe de altă parte, să menţină legăturile acestora cu familia, cu excepţia cazului în care aceasta s-a arătat a fi nedemnă, deoarece distrugerea acestei legături determină ruperea copilului de rădăcinile sale (cauza Maumousseau şi Washington). De aici rezultă că interesul copilului impune ca în anumite circumstanţe cu totul excepţionale să poată duce la o ruptură a unei părţi a legăturii de familie şi ca să se facă tot posibilul să se păstreze relaţiile personale dacă este cazul, la momentul potrivit, "să se reconstituie" familia (cauza Schmidt).

4. Regula- exercitarea autorității părintești în comun
Excepția- exercitarea autorității părintești de către un singur părinte

După cum am învederat, Noul cod civil instituie prin art 397, regula în sensul că după divorț autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți.

Apreciez că exercitarea autorității părintești de către ambii este cea mai sănătoasă pentru minor, care vede în părinți doi mentori, doi îndrumători spirituali.Pentru fiecare exponent al naturii umane, familia reprezinta un univers inconfundabil de care se leagă strâns nasterea, cresterea si dezvoltarea personalitatii, fiind mediul in care invata sa articuleze sunete, se decodifica primele semne si simboluri ale vietii, așadar o figura maternă și una paternă, ambele prezente și implicate are o imporanță incomensurabilă pentru copil.

În lumina art 398 Cod Civil, exercitarea autorității părintești de către un singur părinte se poate dispune ori de câte ori există motive întemeiate cerute de interesul superior al minorului, aceste motive nefiind expres și limitativ reglementate, fiind lăsate în baza înțelepciunii judecătorului, datorită multitudinii de situații practice ce se pot contura.


Articolul sus menționat este completat de art 36, alin 7 din legea 272/2004, potrivit căruia:

„Se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti. „
Totodată, din practică am observat că un motiv întemeiat în acest context se explicitează și prin dezinteresul celuilalt părinte, manifestând o stare de pasivitate vădită față de obligațiile legate de creșterea, educarea, supravegherea și întreținerea minorului.
Cu privire la exercitarea autorității părintești în mod exclusiv un rol edificator îl are , în jurisprudență, cauza Y.C. Împotriva Regatului Unit, în instrumentarea căreia CEDO a statuat că „deși era în interesul copilului ca relațiile familiale să fie menținute pe cât posibil, acest considerent fusese depășit de nevoia de a asigura dezvoltarea copilului într-un mediu sigur și stabil”

La data prezentei, instanța poate proceda inclusiv la audierea minorului care nu a împlinit încă vârsta de 10 ani.

5. Locuința minorului și păstarea legăturilor cu celalalt părinte

Potrivit normelor civile, “În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic”.În ipoteza în care până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior. Părintele care nu locuiește cu copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta, iar copilul este ascultat în această privință.

Totuși, statistic, locuința minorilor se stabilește mult mai des la mamă decât la tată.

Va multumesc frumos pentru raspuns.

Programul de vizitare poate fi stipulat, indiferent de forma de exercitare a autoritatii parintesti.

In cazul autoritatii parintesti exclusive, dumneavoastra , in esenta, delegati fostei sotii drepturile parentale ale dvs.

Aceasta va lua deciziile majore din viata minorului fara a a va consulta, in prealabil.

Deciziile majore din viata acestuia se refera la parasirea tarii, emiterea pasaportului individual pentru minor, efectuarea unei interventii chirurgicale insemnate, efectuarea unui transfer scolar, efectuarea unui anume tratament medical.

In cazul autoritatii parintesti comune, drepturile si indatoririle sunt egale.

Totusi, si in cazul autoritatii parintesti va puteti informa despre evolutia minorului, fosta sotie avand o obligatie, in acest sens.

Nu omiteti programul de vizitare,care trebuie solicitat in scris, prin actiune ori cerere reconventionala.

(taxa aferenta este de 20 lei ).


Succes!

Mi.ati fost de mai mare ajutor..prin urmare,daca ii cedez mamei custodia,programul de vizita ramane acelasi cum am cazut de acord cu ea?