"Consiliul Concurenţei îndeplineşte rolul de autoritate naţională de contact în raporturile dintre Comisia Europeană şi autorităţile şi instituţiile publice, alţi furnizori de ajutor de stat şi beneficiarii de ajutor de stat, implicaţi în procedurile din domeniul ajutorului de stat.
Furnizorii de ajutor sunt obligaţi să pună la dispoziţia Consiliului Concurenţei, în formatul solicitat de acesta, toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat sau de minimis la nivel naţional, inclusiv pentru întocmirea inventarului ajutoarelor de stat şi de minimis şi a rapoartelor şi informărilor necesare îndeplinirii obligaţiilor României în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
În situaţia în care datele şi informaţiile transmise de furnizor nu clarifică aspectele sesizate, Consiliul Concurenţei poate dispune o acţiune de control la întreprinderea beneficiară a măsurii de sprijin, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Echipa de control a Consiliului Concurenţei va fi însoţită de reprezentanţii furnizorului."
[ link extern ]