In cadrul Planului de evacuare sunt si rubrici ce privesc Organizarea si componenta echipei de evacuare.
Se aplica si Art. 101-104 din H.G. 1425/2006
SECŢIUNEA 1
Pericol grav şi iminent de accidentare
ART. 101
Starea de pericol grav şi iminent de accidentare, astfel cum este el definit la art. 5 lit. l) din lege, poate fi constatată de către orice lucrător din întreprindere şi/sau unitate, lucrător al serviciului extern de prevenire şi protecţie cu care întreprinderea şi/sau unitatea a încheiat contract, precum şi de către inspectorii de muncă.
ART. 102
La constatarea stării de pericol grav şi iminent de accidentare se vor lua imediat următoarele măsuri de securitate:
a) oprirea echipamentului de muncă şi/sau activităţii;
b) evacuarea personalului din zona periculoasă;
c) anunţarea serviciilor specializate;
d) anunţarea conducătorilor ierarhici;
e) eliminarea cauzelor care au condus la apariţia stării de pericol grav şi iminent.
ART. 103
(1) În vederea realizării măsurilor prevăzute la art. 102 lit. a), în prealabil angajatorul va desemna lucrătorii care trebuie să oprească echipamentele de muncă şi va asigura instruirea acestora.
(2) În vederea realizării măsurilor precizate la art. 102 lit. b), în prealabil angajatorul trebuie:
a) să întocmească planul de evacuare a lucrătorilor;
b) să afişeze planul de evacuare la loc vizibil;
c) să instruiască lucrătorii în vederea aplicării planului de evacuare şi să verifice modul în care şi-au însuşit cunoştinţele.
(3) În vederea realizării măsurilor precizate la art. 102 lit. c), în prealabil angajatorul trebuie:
a) să desemneze lucrătorii care trebuie să contacteze serviciile specializate şi să îi instruiască în acest sens;
b) să asigure mijloacele de comunicare necesare contactării serviciilor specializate.
(4) În vederea realizării măsurilor precizate la art. 102 lit. d), în prealabil angajatorul trebuie să stabilească modul operativ de anunţare la nivel ierarhic superior.
(5) În vederea realizării măsurilor precizate la art. 102 lit. e), în prealabil angajatorul trebuie:
a) să desemneze lucrătorii care au capacitatea necesară să elimine starea de pericol grav şi iminent, să asigure instruirea şi dotarea lor cu mijloace tehnice necesare intervenţiei;
b) să stabilească serviciile specializate care pot interveni.
ART. 104
Angajatorul trebuie să stabilească măsurile de securitate prevăzute la art. 102, ţinând seama de natura activităţilor, numărul de lucrători, organizarea teritorială a activităţii şi de prezenţa altor persoane în afara celor implicate direct în procesul muncii.
Art. 5, lit. l) din Legea 319/2006
l) pericol grav şi iminent de accidentare - situaţia concretă, reală şi actuală căreia îi lipseşte doar prilejul declanşator pentru a produce un accident în orice moment;
Mai gasiti detalii si in: OMAI 262/2010 si Normele generale de aparare impotriva incendiilor.
[ link extern ] -
aparare-impotriva-incendiilor-la-spatii-pentru-birouri.pdf
[ link extern ]