Bună ziua!
Se dă următoarea problemă:
Tatăl meu, a decedat în iulie anul curent, și impreuna cu mama, dorim sa dezbatem succesiunea după el! Tatal și mama mea, au împreună un apartament cumpărat prin anii '90,al cărui contract este nelegalizat, fiecare cu cota de 50% amândoi fiind căsătoriți la cumpărarea apartamentului, cât și acum la momentul decesului tatălui meu!Pe lângă acesta mai exista în acte și un Wartburg cumpărat de tata tot în acea perioadă cu chitanță de mâna și vândut tot de el, la scurt timp, tot prin chitanță de mână, însă ne scos de la taxe și impozite, drept pentru care, și în acest moment plătim impozit pentru el!
Intrbarea mea este, cum se împarte această moștenire în condiția în care, pe lângă mama, mai sunt și eu, unicul copil al acestora?
Ce se poate face, pentru ca la succesiune sa nu mai între și acel Wartburg, care nu numai ca nu îl mai avem în proprietatea noastră, dar foarte posibil ca acesta sa nu mai existe fizic!
Exista vre-o soluție ca acesta sa fie scos de la taxe și impozite, fără ca acesta sa mai între în masa succesorală, ținând cont ca a fost vândut cu chitanță de mână? Care ar fi aceasta?
În speranța că cineva, ma va lamuri, în rezolvarea acestei problem, va mulțumesc anticipat!
Cel mai recent răspuns:
raluk0207 , utilizator
11:56, 19 Noiembrie 2019