avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 565 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Hartie notariala
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Hartie notariala

Buna ziua, mama mea, mi-a donat la notar un apartament. As vrea sa ii dau surorii mele o parte din valoarea apartamentului. Exista o hartie notariala unde sa se stipuleze suma si ceea ce reprezinta aceasta suma, ca sa fiu intr-un fel acoperit in cazul in care peste ani de zile sora mea sa ceara dreptul la acest apartament?
As vrea sa ii dau o parte din valoarea apartamentului doar ca nu vreau sa fiu pagubit peste ani de zile.
Cel mai recent răspuns: gi-jane2 , moderator 11:11, 6 Ianuarie 2020
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Nu, nu exista.
Art.956 Cod civil "Dacă prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absolută actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moșteniri nedeschise încă, precum actele prin care se acceptă moștenirea sau se renunță la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea moștenirii"

Asadar, cat timp traieste mama, nu aveti ce act sa faceti cu sora.
Dupa ce mama va inceta din viata si in masura in care sora dvs nu va avea pretentii la succesiune, va da declaratie de renuntare.
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Ce se poate face acum e un act de donatie intre mama si sora pt acea suma. Astfel rezulta ca dvs v-a donat ap si surorii o suma astfeldonatia catre dvs nu ii mai incalca rezerva succesorala.
dadusem si eu o idee destul de simpla pt. situatia respectiva ....de ce am fost ''moderat'' ??

gi-jane2 a scris:

Ce se poate face acum e un act de donatie intre mama si sora pt acea suma. Astfel rezulta ca dvs v-a donat ap si surorii o suma astfeldonatia catre dvs nu ii mai incalca rezerva succesorala.

1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Simpla, dar proasta.. daca deja i-a donat apartamentul, ce vanzare sa mai faca ?
Pe viitor, cereti explicatii despre moderare, in privat, multumesc.
Ultima modificare: Luni, 6 Ianuarie 2020
gi-jane2, moderator

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Vreau să vând casa dobândită prin donație de la mama. o să întâmpin probleme dacă în act scrie că are doi descendenți? crystyn37 crystyn37 Doresc sa vand casa dobandita prin donatie de la mama .In act se stipuleaza ca are doi descendenti . O sa intampin probleme pe partea aceasta ? (vezi toată discuția)
Contract vanzare -cumpărare sau donație Dacus Dacus Buna ziua. Va rog sa ma ajutați cu situația de mai jos. Mama mea nu are niciun ajutor financiar inafara de ajutorul social dat de primărie si m-am oferit ... (vezi toată discuția)
Drept civil - succesiune Corama Corama Mama are in proprietate un ap de 4 cam. Acum 20 ani am dat fratelui 5000 UDS si intelegerea facuta cu el era ca sa renunte la dreptul lui de mostenire. La ... (vezi toată discuția)