avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 870 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... Spor de mobilitate,conform codului muncii
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

Spor de mobilitate,conform codului muncii

Activitatea mea în mare parte se desfășoară în deplasare cu o mașină pusă la dispoziție. În fișa postului nu scrie nimic de acest aspect, dar scrie ca obligație să se respecte deciziile/dispozițiile date de către superiori. Am primit decizie ca drept de a conduce această mașină. dar fără a fi plătit și pentru această activitate. Am cerut o negociere, o asigurare suplimentară gen CASCO, fiindcă se transportă persoane, materiale etc. și nu am primit nimic. Am acționat în instanță pentru activitatea depusă în ultimii 3 ani, iar în întâmpinare au specificat că mașina mi-a fost pusă la dispoziție pentru a-mi putea desfășura activitatea, iar ca cerere în subsidiar au cerut anularea sporurilor pe perioada cât am condus mașina împreună cu colegii aflați în mașină și nu am fost în punctul de lucru pentru care se acordă sporul. Menționez că timpul de deplasare este prins în programul zilnic, iar dacă la lucrarea respectivă nu s-a stat decât 4-6 ore, societatea a încasat de la beneficiar suma negociată, 8 ore. Întrebare. Poate societatea să îmi taie sporurile, în procesul in care eu am cerut plata pentru zilele în care am condus mașina? Mașina este pe inventarul meu, iar de când au aflat de proces, au trecut-o fără bon de mișcare pe inventarul altcuiva, plus ca au organizat concurs pentru angajarea unui șofer. În CIM nu este trecută nici o clauză, Ultima negociere la CIM nu am semnat-o, din acestă cauză, Dacă era nelegală acordarea sporurilor,de ce nu s-au sesizat mai demult. Eu am fost plătit conform pontajului semnat și contrasemnat. În ultimul an de CCM 2019-2020, au introdus, spor pentru exercitarea celei de-a doua meserii, care prevede un spor de 50 % din salariul minim al meseriei, Vă mulțumesc !
Ultima modificare: Duminică, 23 Februarie 2020
cristi_afrim, utilizator
Cel mai recent răspuns: Cornel Vasile , Consilier juridic 15:11, 23 Februarie 2020
Acel spor este mentionat in c.i.m. sau intr-un act aditional la acesta?
Este menționat în CCM,doar din 2019, doar in fișa postului se menționează ca obligație de servici deciziile date, dar ei la cererea mea, au venit cu recuperarea sporurilor pentru timpul petrecut în drum spre locul intervenției sau lucrării.
Pot sa solicite in instanta asaceva, insa nu este si obligatoriu sa li se aprobe.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Sporuri nelugigi nelugigi As dori sa stiu de ce sporuri si mai ales daca am dreptul la anumite sporuri. Lucrez intr-o banca si am cerut sau mai bine am intrebat contabila daca nu cumva, ... (vezi toată discuția)
Fisa postului prevede mai multe profesii/incadrari cor decat c.i.m. ContSters83715 ContSters83715 CIM -ul meu prevede postul de \"traducator\" din COR, totusi in fisa postului sunt trecute si traduceri, dar si interpretare. iar in COR interpretul ... (vezi toată discuția)
Sporul de vechime tomaioan tomaioan As dori sa stiu daca in contractul de munca la rubrica salariu este trecuta o suma doar in dreptul salariului de baza brut, iar la subpunctele referitoare la ... (vezi toată discuția)