S-a făcut o concediere colectivă la începutul anului 2020 dar contractul colectiv era 2018-2019. Reglementările din contract mai sunt valabile ? Undeva scrie ca isi produce efectele pana la negocierea unui nou contract, dar nu s-a mai facut pentru ca s-a desființat sindicatul. Avem vreo sansa de salarii compensatorii asa cum prevede CCM?
Da, se pot obține salariile compensatorii dacă in contractul din 2018-2019 se menționează ca acesta va produce efecte pana la negocierea unui noi contract, chiar dacă acesta din urma nu a fost încheiat. Este de făcut o discutie aici, dar cel mai probabil instanța va considera ce v am spus eu, dacă se va ajunge la contestarea creanței. Trebuie sa va înscrieți la masa credala, creanțele salariale sunt creanțe privilegiate deci se vor achita cu prioritate.
Multumesc pentru raspuns Doamna Avocat. La masa credala am fost inscrisi automat deoarece eram angajati cand societatea a intrat in insolventa. Problema este ca conform Legii 40 ART II alin. 2 din Codul Muncii contractele colective de munca nu isi mai produc efecte dupa data de valabilitate a acestuia :
ART. II
(1) Contractele colective de muncă şi actele adiţionale încheiate în intervalul de la data
intrării în vigoare a prezentei legi şi până la 31 decembrie 2011 nu pot prevedea o durată de valabilitate care să depăşească 31 decembrie 2011. După această dată, contractele colective de muncă şi actele adiţionale se vor încheia pe durate stabilite prin legea specială.
(2) Contractele colective de muncă în aplicare la data intrării în vigoare a prezentei legi îşi
produc efectele până la data expirării termenului pentru care au fost încheiate.
Ma gandesc ca nu avem nicio sansa de castig daca noi nu am avut un contract colectiv valabil in momenntul concedierii, doar drepturile salariale restante, fara salarii compensatorii, prime si alte drepturi din CCM.
Daca este vreun avocat interesat sa ne reprezinte suntem dispusi sa negociem cu un procent din suma totala datorata de firma care ajunge aprox. 755000 lei . Suntem 116 fosti salariati care in momentul de fata nu avem niciun reprezentant legal care sa ne reprezinte interesele in fata administratorului judiciar.