Bună ziua,
Din expunerea dvs. putem deduce ca vi s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 334 C.pen. ”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”. În asemenea situație, ca măsura administrativă vi se reține permisul de conducere și vi se eliberează dovadă înlocuitoare cu drept de circulație pentru 15 zile. Permisul va fi reținut până la finalizarea dosarului penal, însă puteți solicita prelungirea valabilității dovezii înlocuitoare succesiv, pentru 30 de zile, până vi se soluționează dosarul (poate dura câteva luni, sau chiar mai bine de un an, în funcție de situație).
Dacă este vorba de numere false aplicate autoturismului respectiv, vorbim de aceeași infracțiune, cu aceeași măsura administrativă de reținere a permisului, însă dovada înlocuitoare va fi fără drept de circulație.
Ar fi în beneficiul dvs. să angajați cât de curând posibil un avocat să clarifice situația.
Vaniala a scris:
Bună mă numesc Vladimir am și eu o întrebare am condus un autoturism neînregistrat într-un stat și la vama Sculeni mi sa ridicat permisul de conducere.Acuma permisul se află la politie.cum pot să-mi obțin permisul de conducere că fiind și cetățean moldovean??