Am o întrebare în privința unui contract de închiriere pentru un apartament. Fiind la început în acest domeniu, când am închiriat un apartament nu mi am dat seama ca acel document nu este chiar un contract de închiriere. Poarta titlul de "Proces verbal" și conține data semnării, lucrurile care se afla în apartament - ca într un proces verbal de primire predare - precum și chiria, dar și garanția achitata. De asemenea, numele chiriașului. Pe lângă acesta, se specifica faptul ca cu o anumita data înainte de eliberare trebuie anunțat în prealabil. Ulterior m am informat și am văzut ca acesta nu este un contract standard, mai degrabă arata ca un mix între un contract și un proces verbal, conținând elemente din ambele. Ce valoare are acest document semnat? De asemenea, procesul verbal de primire predare trebuie semnat atât la inchiriere cât și la eliberarea apartamentul pentru a face dovada stării bunurilor din casa, presupun? Cât mai multe informații m-ar ajuta sa elucidez aceste întrebări, întrucât am citit multe modele de contracte, dar acesta arata mai degrabă a un simplu proces verbal. Mulțumesc!
Modelele nu va ajuta decat orientativ un contract cum trebuie se face de av tinand cont de cerintele/situatia clientului.Puteti încheia un contract nou care să cuprindă toate clauzele unui contract de închiriere,contract pe care îl puteti face la notar ,înregistra la ANAF si care devine titlu executoriu etc.
Mulțumesc de răspuns. Sa înțeleg ca și acesta chiar și declarat nu ar avea caracter executoriu pentru ca nu conține toate obligațiile proprietarului și chiriașului?