Art. 379 C.pen face referire la doua cazuri de nerespectare a masurilor privind incredintarea minorului, respectiv:
– alineatul 1 priveste situatia in care parintele necustodian, respectiv cel cu care minorul nu domiciliaza, insa are stabilit un program de legaturi personale cu acesta din urma, retine minorul, fara consimtamantul celuilalt parinte – custodian, respectiv al celui in domiciliul caruia a fost stabilita locuinta minorului, fapta care se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda („reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă”);
– alineatul 2 face referire la situatia in care parintele custodian nu respecta in mai multe randuri programul de legaturi personale (asa cum a fost stabilit de catre instanta de judecata) cu minorul al parintelui necustodian, fapta care se pedepseste tot cu inchisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda (“cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească spre creştere şi educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent”).
Drepturile parintelui separat de copil, sunt recunoscute prin lege.
Trebuie sa stiti ca actiunea penala in cazul infractiunii de nerespectare a masurilor privind incredintarea minorului se pune in miscare doar la plangerea prealabila a partii vatamate, aceasta putand fi formulata in termen de 3 luni.
Prin urmare doar daca va aflati in ipotezele citate anterior puteti depune o plangere. Daca tatal nu respecta programul in sensul ca nu se prezinta la program, nu va incadrati la infractiunea mentionata.
~ final discuție ~