avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 491 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Dezbaterea succesiunii atunci când masa succesorală ...
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Dezbaterea succesiunii atunci când masa succesorală e compusă doar dintr-o firmă în faliment

Bună ziua. Tatăl meu a fost asociat unic al unei firme care era în insolvență la moartea lui, iar ulterior a întrat în faliment. Asta e singurul lucru care a rămas iar datorită incertitudinii în care este o astfel de moștenire noi nu am făcut succesiunea la momentul respectiv dar am făcut un certificat de calitate de moștenitor. ca să putem să ne interesam la lichidator despre situația firmei.La momentul ăla erau datorii mai mari și nu păreau a se putea recupera integral dar norocul și implicarea au făcut ca până la urmă să se plătească totul și să rămână și bani. Problema e următoarea: lichidatorul cam bajbâie în ceea ce privește modul de distribuire, ba zice că poate să o facă și pe baza acelui certificat, ba zice că prima dată trebuie să facem succesiunea. Noi nu am prea vrea să facem succesiunea pt că notara la care am făcut certificatul de moștenitor (și probabil singura la care putem dezbate succesiunea) susține că trebuie să îi ducem un extras de cont de la lichidator pt a stabili masa succesorală. Ei bine, după părerea noastră masa succesorală nu e reprezentată de banii ce sunt într-un moment sau altul în contul unei firme aflate încă în procedură de faliment. Chiar de nu ar mai avea lichidatorul nici o plată de făcut, totuși mai sunt niște impozite (parcă 10%la stat și vreo 3-4%la Uniunea lichidatorilor sau cum s-o numi), plus că din câte știm, defunctul nostru tată avea niște datorii și pe persoană fizică la fisc, datorii ce decurg din atragerea răspunderii administratorului în cazul altei firme pe care a administrat - o. Menționez că certificatul de calitate de moștenitor a fost cerut de judecătorul sindic și depusă copie la dosar și tot atunci ne-a întrebat dacă vrem să continuăm activitatea firmei sau să o băgăm în faliment . Deci nu se poate face distribuirea fără să dezbatem o "masă succesorală" încă incertă?
Ultima modificare: Luni, 19 Aprilie 2021
Claus78, utilizator
Cel mai recent răspuns: Claus78 , utilizator 21:52, 19 Aprilie 2021
Daca lichidarea nu a fost efectuata si societatea nu a fost radiata din registrul comertului, nu mosteniti o suma de bani ci mosteniti niste parti sociale, in baza carora vi se vor distribui niste sume de bani. In acest caz nu aveti de ce sa prezentati un extras de cont ci aveti nevoie de o adeverinta contabila din care sa rezulte valoarea activelor societatii.
Daca, pe de alta parte, societatea a fost lichidata si radiata si acum au ramas de mostenit niste sume de bani, in mod clar trebuie sa prezentati un extras de cont.
Și ce putem face în acest caz. O reclamăm pe notară? Am făcut asta și nu am primit nici un răspuns iar termenul de răspuns a trecut de mult timp. Chiar și noi care nu cunoaștem bine legea, pe baza logicii ni se pare absurd ce zice acea notară și exact cum spuneți dvs considerăm că trebuie să se facă. Firma nu a fost încă lichidată. Ce putem face???? Ne putem muta la alt notar?
Ultima modificare: Marți, 20 Aprilie 2021
Manuela Rășină, administrator
Inteleg ca ati depus la biroul notarial o adeverinta contabila din care sa rezulte valoarea activelor societatii si ati fost refuzat? Daca da, cititi in continuare. Daca nu, depuneti-o! (art 258 din regulamentul de aplicare a legii 36/1995: Dacă în masa succesorală sunt cuprinse părți sociale, părți de interes sau acțiuni, în scopul determinării valorii acestora, valoarea care se va include în masa succesorală este valoarea rezultată din evidențele financiar-contabile ale societății sau, în cazul societăților listate la bursă, ale entităților care țin evidența în registrul acționarilor.)

Da, va puteti muta la un alt birou notarial, cu acordul notarului la care dosarul este inregistrat in prezent.
In cazul in care notarul nu isi exprima acest acord adresati-va presedintelui colegiului director al camerei notarilor publici din care face parte notarul respectiv, si explicati-i exact ce ati scris aici, indicand faptul ca societatea nu este lichidata.
In locul dvs, eu as depune un certificat constatator emis de Registrul Comertului din care sa rezulte ca defunctul era asociat in respectiva societate, impreuna cu adeverinta contabila care sa precizeze valoarea activelor societatii pe care le-as atasa la o cerere de dezbatere a succesiunii, pe care as cere numar de inregistrare dupa care as astepta sa vad ce se intampla: fie se dezbate procedura succesorala in continuare si primiti un certificat de mostenitor, fie, in conformitate cu legea 36/1995, primiti o incheiere de respingere a cererii dvs care trebuie sa cuprinda obligatoriu: motivarea refuzului, calea de atac, instanța competentă și termenul de exercitare. Apoi as merge la presedintele colegiului director.
Mulțumesc pentru răspuns. O să încercăm și varianta pe care ne-ați sugerat - o.. Sau, dacă am înțeles eu bine, firma ar putea fi lichidată și abia după aia să se facă distribuirea, ipoteză în care mi se pare normal să ceară extras de cont pt că ăia într - adevăr vor fi integral banii noștri. Dar atâta timp cât firma nu e lichidată e clar că doamna face un abuz cerând extras de cont pt a dovedi masa succesorală!
Ultima modificare: Marți, 20 Aprilie 2021
Manuela Rășină, administrator

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Transfer proprietate de pe firma pe persoana fizica (asociat ... weisIA weisIA Transfer proprietate de pe firma pe persoana fizica (asociat unic) Tatal meu a avut o firma avand ca si asociat unic pe el insusi. Aceasta firma avea drept ... (vezi toată discuția)
Mostenire g80 g80 Buna ziua, tatal meu a murit, are un cont in banca si mai multe bunuri. Doresc sa fac succesiunea pe o parte din bunuri, daca se poate. M-ar interesa mai mult ... (vezi toată discuția)
Moºtenesc legal un cont bancar bcr dar nu si banii din cont? Balaurul Balaurul Oameni buni ...va salut, Bogdan ma numesc, locuiesc in Ploiesti, am 33 de ani si un handicap fizic de gr.1 (sunt in caruciar). Imi postez nemultumirea pentru ... (vezi toată discuția)