Bună ziua,
aș dori câteva informații referitoare la situația în care mă aflu eu și alte câteva persoane care am cumpărat câteva camere într-un fost hotel construit în anii 80 și care s-a aflat până după 90 în proprietatea statului (deci construit absolut legal). Hotelul a fost privatizat și în urma cu câțiva ani s-a închis și a fost cumpărat de o persoană care l-a vândut pe camere. Eu sunt unul dintre cei care au cumpărat o cameră ca viitoare locuință de vacanță. Problema este că terenul pe care este construit hotelul a fost retrocedat urmașilor fostului proprietar. Am încercat să cumpărăm de la proprietar terenul de sub hotel dar nu ne-am înțeles asupra prețului și proprietarul pământului a intentat proces solicitând demolarea hotelului. Este posibil acest lucru, dacă hotelul a fost construit legal? Care ar putea fi variantele în care se poate încheia procesul? Totuși, se poate demola sau evacua o proprietate construită și deținută legal, fără a fi despăgubiți? (suntem vreo 10 persoane implicate).
Buna ziua,
situatia este destul de complexa. Un avocat dedicat care sa studieze in detaliu speta dvs, si ca va reprezinte in instanta, este util in acest caz.
Solutiile pe care le poate da instanta sunt diverse, dar intotdeauna se vor baza pe probatoriul administrat. De regula, daca paratii nu-si fac o aparare competenta, in asemenea cazuri, atunci reclamantul este cel care "dirijeaza" procesul spre solutia ce care acesta tinda sa o obtina.
In functie de cererea reclamantului, instanta poate sa o admita in tot, in parte sau sa o respinga. Aceastea ar fi niste "variante in care se poate incheia procesul".
Acum depinde si daca dvs. aveti o aparare competenta. Daca s-a formulat sau nu vreo cerere reconventionala.
Puteti fi evacuat si hotelul poate fi demola daca nu va aparati corespunzator in proces si nu formulati propriile pretentii impotriva proprietarului terenului.
Castigarea unui proces depinde de ce anume se solicita, cum se solicita si cum se apara partea adversa.
Dvs. sunteti cumparator de bunacredinta intrucat la data cand ati cumparat apartamentul/ camera in hotelul respectiv terenul nu fusese retrocedat, ceea ce inseamna ca teoretic aveti dreptul sa fiti despagubit sau chiar sa obtineti in instanta ca proprietarul sa fie obligat sa va vanda terenul.
Consultati un avocat care sa va reprezinte, nu este un proces pe care sa il puteti aborda singur.