Bună ziua!
Am achizitionat in luna decembrie 2019 (acum 2 ani și jumătate), de la o firmă de pe internet, niște materiale de construcții, cu plata prin Ordin de Plată la data respectivă.
Materialele achizitionate mi-au fost trimise doar jumătate adică din total factura 13,000 lei am primit materiale de 6.500 lei. Restul materialelor nu am reusit intru in posesia lor si nici a banilor datorați.
La momentul respectiv aprilie 2020, am făcut plângere la ANPC și la Poliție. De atunci, adică de peste 2 ani dosarul penal întocmit se plimbă de la o instituție la alta, eu solicitând fiecărei instituții date despre dosar. Până la acest moment dosarul s-a plimbat la 10 (ZECE) instituții fără niciun rezultat.
Ce aș putea face deoarece am impresia că este ori reavoință ori neputință din partea unor instituții ale statului.
Vreau să menționez că am pus la dispozitia poliției copie după conversațiile WHATSAPP avute cu reprezentanții magazinului prin care eram amânat cu plata datoriei sau trimiterea materialelor, copie după factura achitată.
Pana la implinirea termenului de prescriptie de 3 ani puteti incerca si o actiune la instanta civila pentru rezolutiunea partiala a contractului, prin care sa solicitati restul sumei de bani achitate.], avand in vedere ca societatea nu si-a indeplinit obligatiile.