Pentru vecinii mei R Infracțiunea de amenințare, șantaj, denigrare și hărțuire.. și alte abuzuri iar pentru X și Y pentru complicitate la Dorința/scopul R să mă/ne omoare (nu direct prin metode clasice ci prin acțiuni abuzive a mă face să depun eforturi fizice eu fiind operat pe creier cu epilepsie sub tratament având risc ridicat de accident vascular), pentru ca aceștia să preia abuziv acest apartament nr 4bis, același lucru la făcut un vecin pe nume "X" care locuia la demisol mai, acesta intrat abuziv în apartamentul de la parter și apoi făcut niște aranjamente la Adminitratia Fondului Imobiliar (după ce o vecină în vârstă a murit)
Azi vecinului X are pe mâna două apartamente cu chirie mică (alții care așteaptă pe la primarii o locuință nu are niciunul), însă acesta de cinci ani de zile lucrează în Anglia și vine acasă o dată pe an.
Prin urmare vecinul "X" este ținut sub șantaj de vecinii mei de palier "R" și face cam tot ce dictează "R".
Un alt vecin "Y' este șantajat tot de "R" pentru că locuiește în concubinaj cu o vecină de peste 20 de ani dar nu a fost trecut niciodată în contractul de închiriere, acesta fiind căsători cu o altă femeie de care s-a despărțit dar nu a divorțat (amenda fiind destul de mare). prin urmare face cam tot ce-i cere "R"
Cum "R" este un agresor al tuturor vecinilor și și-a găsit "Istumentul" invizibil de control al unora (prin șantajare), se simte "capabil"/patron peste toții vecinii deși este chiriaș la stat la fel ca ceilalți.
Noi avem beciul pentru depozitarea lemnelor în spate iar de jur-împrejurul imobilului sunt geamurile de la demisol, (în toată clădirea la demisol nu mai locuiește nimeni de ani buni)
Prin urmare sunt folosite drept boxe/ beciuri pentru depozitare
Din cele 8 familii doar 5 sunt racordate la gaze, 3 fiind cu încălzire cu lemne noi familia Crețu fiind una dintre ele.
(Familia Crețu, compusă azi din două persoane cu dizabilități și titular de contract este mama noastră dar este dependentă de mine si fratele meu, noi locuim la etajul 1 deasupra veninului "X " iar încălzirea apartamentului se face cu lemne)
Înainte să moară tatăl meu Crețu Vasile în 2016 aveam acces să băgăm lemnele (o dată pe an) prin cel puțin unul dintre acele geamuri de la demisol
De câțiva ani nu mai pot folosi "introducerea" mai facilă de a baga lemnele prin acele ferestre pe la nici o cameră din cel 6 la număr (ce încercuiesc clădirea), pentru că acum sunt pe mâna agresorului R (care nu are drept legal de a le deține), deci cel care ne urăște "R" și "Y" au distrus pereți despărțitori au unit camerele și "Y" și-a pus/întins sculele acolo (desi acest vecin lucrează ilegal, face lucrări de construcții nu este pus pe niciun contact de la adresa dar.. deși are 3 camere/boxe/beciuri "personale" ale lui și are și cheile de la vecinul "X" plecat în Anglia.. in total 5 boxe din cele 6 pe unde îmi putea lăsa posibilitatea să nu-mi calce drepturile.
Ieri când i-am spus că se lasă șantajat de cine nu trebuie și mi-a călcat dreptul la a trăi/supraviețui pe timp de iarnă s-a ofticat și a început să facă tot felul de aluzi și amenințări că va lu-a și el măsuri împotriva mea, (de parcă agresorul "R" nu era suficient), că eu nu am dreptul să bag lemnele pe acele geamuri și să folosesc scările de acces (deși el stă fără forme legale iar eu cu forme legale, deși el (Y) când pleacă sau vine de la muncă introduce sau scoate orice fel de instrumente, scară, găleți etc pe acele geamuri)..
Prin urmare ieri 24.05.2022 am devenit perfect conștient de situația și de pericolul în care mă aflu, vecinii mei mi-au pus gând rău și am dovezi pentru ceea ce declar, ce pot să fac?! Am nevoie de un avocat pentru a-i da in judecată
gi-jane2 a scris:
infractiunile de orice fel, se reclama la politie sau parchet.
Infractiunile sunt faptele prevazute , socotite ca atare de codul penal.
dvs ce vreti sa reclamati exact ?