O sa va suparati, stiu, dar vina nu o poarta in totalitate "copilul". Cel mai probabil, ca urmare a situatiei din familie si a unui anturaj nepotrivit, a luat decizii proaste. Aceste decizii au scapat controlului parintesc si s-a ajuns aici. Copilul este toxico-dependent, deci bolnav, nu are treaba cu recunostinta. Trebuie sa gasiti ce anume l-a indemnat sa o ia pe calea asta si sa incercati sa reparati, impreuna cu el si cu ajutor de specialitate, daunele. E inca tanar si inca are nevoie de parinti. Obregia NU este o solutie sau, mai bbine zis, E CEA MAI PROASTA dintre toate.
Sunt perfect de acord cu dumneavoastra ca obregia nu e o solutie. In momentul in care a ajuns acolo deja ajunsesem la o limita si asta a parut ultima solutie. A fost si la psihoterapie cateva sedinte pana cand a zis gata nu ma mai duc pentru ca eu consider ca nu am nevoie. Problema in contiuare exista iar el nu vrea sa auda de niciun tratament sau consult de specialitate. In relatia cu el nu exista notiunea de discutie pentru ca nu vrea sa asculte de nimeni. Din punctul meu de vedere am ajuns in momentul de dinainte de obregia doar ca acum este major. Nu exista cale de dialog cu el. Nu vrea sa accepte punctul de vedere al nimanui. Tot ce face el, ce spune el este perfect. Ceilalti de pe langa el care au trecut prin viata si au avut niste experiente habar nu au de nimic. Asta ca sa nu mai zic de limbajul pe care il foloseste, felul in care ne injura si pe mine si pe maica-sa. Dati-mi o solutie ca am ajuns la capatul puterilor.
Nu sttiu cat de important e ca injura sau se comporta necivilizat. E o maniera de a exterioriza o furie, niste nemultumiri, poate o depresie. O solutie ar fi ca in urma unui episod cu droguri sa ii fie rau si sa il internati, sa gasiti intelegere la medici, la internare si de-acolo sa il transferati intr-un centru de reabilitare. Pare usor din cuvinte nsa e greu in fapt. Nu prea aveti solutii. Incapabil nu il puteti declara fiindca nu veti avea castig intr-o asemenea cauza, mai aes fara un diagnostic psihiatric stabilit, fara expertiza, etc. Din cum relatati pare ca orgoliile de parinti sunt mai mari decat iubirea si ingrijorarea. Sa-mi fie cu iertare, dar asa transpare din cuvintele dvs. Cumva, sa stiti ca si el este la capatul puterilor. Probabil prea orgolios si el sa ceara ajutor, sau prea dezamagit. Nu abandonati corabia, cu toate injuraturile. Poate o vreme va mai raspunde asa dar inconjurat de multa iubire si intelegere (din alea absurde, in care el injura si dvs. ii spuneti ca il iubiti), se va maturiza si va incepe sa inteleaga. Poate are vreo pasiune pe care sa i-o incurajati, sa-l mai rupeti de anturaj, de rutina, sa-l responsabilizeze cumva? Vreo iubita?
Sunt convins ca in mare masura aveti perfecta dreptate. Din felul in care vorbiti probabil sunteti medic psihiatru sau psiholog. Problema mea este ca nu imi place sa il vad in situatia in care este dar nici nu vrea sa accepte vreun fel de ajutor. Singurul fel de ajutor pe care il vrea este sa primeasca bani si cat mai multi. Cand am ajuns cu el la Obregia a fost ultima ultima solutie. Ajunsese sa delireze si sa halucineze in asa hal ca am zis ca alta solutie nu mai exista. Si pana la urma s.a dovedit a fi o solutie buna pentru ca dupa externare si.a reluat scoala la care voia sa renunte si a reusit sa invete sa ia bac.ul. Nu stiu cum sa fac sa.l conving sa mearga la tratament. Daca ar exista si vreo portita sa.l pot forta sa mearga la tratament as fi dispus sa fac orice.
PS. Daca l.as vedea cu o fata parca as zice ca e un mare pas inainte. Nu are niciun interes in afara de iarba, bani si muzica trap care fix la consum de droguri incita.
Nu sunt medic si nici psiholog. Sunt consilier juridic. Nu aveti portita fiindca asa cum va spuneam, neavand un diagnostic, ma indoiesc ca ati avea vreun castig de cauza intr-o actiune de instituire a curatelei sau de punere sub interdictie. Sa cititi un pic in codul civil de la art. 164 in sus, ca sa va faceti o idee. De-aia spuneam ca o solutie ar fi ca in urma unui episod grav de intoxicare (droguri, medicamente) ati putea incerca de comun acord cu medicii (poate are un medic curant, un terapeut care s-a mai ocupat de el, il cunoaste) stabilirea unui diagnostic in vederea obtinerii restrangerii unor drepturi si astfel sa puteti sa il internati si sa il obligati sa se supuna tratamentului de dezintoxicare, psihoterapiei, etc. Daca a reusit sa se repuna pe picioare o data, va mai reusi si a doua oara. Fiindca a vrut si el. Luati in considerare varianta ca lui ii e mai rau decat dvs. si ca tot ceea ce face este un continuu strigat de disperare. Cu atentie si diligenta va trebui sa aveti rabdare sa prindeti acel moment in care fortat sa il puteti ajuta. Este greu pentru un parinte, dar pentru pacient e si mai greu.