Bună ziua,
Am sa va spun in ce situație ne aflăm sa mă puteți ajuta cu un sfat.
Mama copilului a plecat când acesta avea 3 ani în alta tara deoarece a cunoscut pe cineva. Nu sunt căsătoriți iar copilul este pe numele tatălui. Până la vârsta de 5 copilul a fost crescut de tata cu puțin ajutor al familiei. Mama în primele 2 luni de la plecarea ei nu a fost interesată de copil, deși acum insistă că vrea să și-l ia cu ea, însă tatăl nu este de acord pentru că știe că aceasta nu are condițiile necesare. Timp de 2 ani cât a fost plecata nu a colaborat financiar, nu a trimis bani pentru copil... I-a mai trimis din când în când o jucarie, o haină și a venit cate o săptămână la câte 6 luni să-l vadă. Acum e diseperata, dorește să-și ia copilul. Când aceasta a plecat copilul nici macar nu a întrebat de ea. Martori sunt vecinii, aceasta până la vârsta de 3 ani îl agresa atât verbal cât și fizic. Deși am ales calea amiabila, mă întreb dacă în acest caz se consideră abandon și dacă pot face ceva în legătură cu acea suma pe care i-am cerut-o lunar pentru copil căci nu vrea sa contribuie și nici nu dorește sa se mute în țară. Doar așa mi-ar conveni să-i las copilul pentru că așa mi-ar fi ușor să-l supraveghez in plus că aș ajuta cu absolut orice...
Daca parintii nu se inteleg va decide instanta de tutela. Atat in privinta locuintei copilului, cat si a contributiei parintilor.
In mod normal copilul este atasat de tata, a avut si are conditii ceea ce ar putea determina continuarea acestei situatii de fapt. In acelasi timp si mama are dreptul sa stea cu copilul. In ce conditii stabilesc parintii sau instanta.
Nu trebuie sa fiti de acord cu mutarea in alta tara fara sa cunosteti conditiile si in acest caz va fi greu pt tata sa isi viziteze copilul si iarasi nu va fi ok pt acesta de vreme ce tatal este in prezent figura de atasament.
Contributia mamei nu exista decat teoretic, pentru a putea fi constransa/executata silit la plata acestei contributii trebuie sa existe o hotarare judecatoreasca in acest sens,
Trebuie ca tatal sa se adreseze instantei de judecata cu o cerere prin care sa solicite stabilirea domiciliului copilului la el, obligarea mamei la plata unei pensii de întreținere lunara precum și un program de vizita.
Contactați un avocat și discutați în detaliu situatia ca să știți ce aveți de făcut pentru binele copilului și liniștea tatălui.
Copilul meu
anamaria2oop
Buna seara nu sunt casatorita si am un copil,eu locuiesc in oras iar copilul il tin la tara cu mama mea pentru ca nu am cu cine sa il las acasa cat timp eu ... (vezi toată discuția)