Din anul 2009 şi până în anul 2014 am fost în pensie anticipată iar din 2014 la limită de vârstă.
În luna februarie 2022 am solicitat CJP să-mi emită o nouă decizie ţinând seama de Decizia CCR 670/2021 care statuează că persoanele care au fost în pensie anticipată pe Legea 193 beneficiază de indicele de corecţie prevăzut de Legea 263.
Am primit un răspuns din partea CJP cum că cererea mea va fi soluţionată cu celeritate şi retroactiv, dar au trecut mai bine de 5 luni de zile şi nu au mişcat nimic.
Ce posibilitate juridică am ca să-i forţez să-mi emită o nouă decizie şi dacă trebuie să urmez o anumită procedură ?
Inainte sa va ganditi la o cale juridica de a va obtine drepturile,mergeti la casa teritoriala de pensii si intrebati cand vi se v-a solutiona cererea.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elena Minaev în Dosarul nr.4404/118/2019
al Tribunalului Constanța – Secția I civilă şi constată că sintagma „la înscrierea iniţială la pensie” din
cuprinsul art.170 alin.(3) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice este
constituţională în măsura în care beneficiază de indicele de corecție prevăzut de art.170 din Legea
nr.263/2010 și titularii pensiilor pentru limită de vârstă care au fost stabilite după 1 ianuarie 2011 și care
au fost transformate din pensii anticipate parțiale stabilite anterior acestei date.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Constanța – Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 19 octombrie 2021
D-voastra vorbiti de pensie anticipata.
Decizia 670/2021 face trimitare la pensie anticipata partiala.