Buna ziua! Am urmat cursurile Facultatii de drept, pe care le-am absolvit cu Diploma de licenta. Am fost admis initial la cursuri cu frecventa redusa (FR), unde durata normala a studiilor este de 5 ani si am absolvit primii 3 ani la aceasta forma de invatamant. Ulterior, la sfarsitul anului 3 de studii, in conditiile legii existente la acel moment, am dat din nou examen de admitere la zi, fiind declarat admis si inscris in anul 3 (cursuri zi). Durata normala a studiilor este de 4 ani, astfel cum apare inscris si pe Diploma de licenta. De asemenea, pe Foaia matricola apar consemnate, la Situatia scolara pe semestre promovate, doar 8 semestre (tabele cu note si materii), din care 4 corespunzatoare primilor doi ani absolviti la frecventa redusa si 4 corespunzatoare ultimilor doi ani absolviti la zi. Anul intermediar nu apare consemnat in situatia scolara, fiind o pauza de un an intre semestrul 4 si semestrul 5, dar in fapt, cum am precizat anterior, nu am intrerupt studiile. La sfarsit, tot pe foaia matricola, sunt consemnate datele pe care vi le-am expus anterior, referitoare la anii de studii absolviti, felul cursurilor urmate, admiterea si inscrierea la zi, anii urmati la forma de invatamant zi, precum si durata normala a invatamantului la zi. In mod evident, avand in vedere formularea din Legea 263/2010, perioada in care am urmat cursurile de zi ale invatamantului universitar ar trebui sa constituie stagiu de cotizare. Din experienta dumneavoastra, avand in vedere modul in care am urmat cursurile initial, credeti ca e posibil ca aceasta perioada sa nu fie considerata, total sau partial, stagiu de cotizare? Ma intereseaza, daca aveti informatii, cum este tratata in practica caselor de pensii o astfel de situatie ori a instantelor, in cazul unor litigii. Va multumesc!