In cursurile de Dreptul familiei scrie clar:
Cuantumul obligaţiei de întreţinere se stabileşte având în vedere prevedrile
art.94 alin. 3 Codul familiei care stabileşte plafoane maximale din câştigul de
muncă al celui obligat: - până la o pătrime pentru un copil
- până la o treime pentru doi copii
- până la jumătate pentru trei sau mai mulţi copii
Aceste plafoane nu sunt fixe. La stabilirea cuantumului de întreţinere,
instanţa va ţine cont de plafoanele maximale legale, dar şi de nevoia creditorului
şi mijloacele debitorului. Potrivit art.107 alin. 2, întinderea obligaţiei legale de
întreţinere, felul şi modalităţile concrete de executare, precum şi contribuţia
fiecărui părinte se vor stabili pe cale judiciară doar dacă există neânţelegeri între
părinţi. Prin urmare, convenţiile intervenite între părinţi sunt licite atât timp cât nu
sunt atinse interesele copilului. În caz de divorţ, orice convenţie a soţilor cu
privire la pensia de întreţinere este supusă încuviinţării instanţei.
La determinarea cuantumului întreţinerii, instanţa va ţine seama de
mijloacele ambilor părinţi, în sensul că va avea în vedere ce poate asigura din
mijloacele sale părintele căruia i s-a încredinţat copilul.
În toate cazurile instanţa va fixa o sumă concretă la care e ţinut debitorul
şi nu va indica o cotă din câştigul din muncă al acestuia.
~ final discuție ~