Știind că nu s-a convocat nicio Adunare Generală obligatorie în ultimii 7 ani fiscali, proprietarii nu vor putea fi obligați să plătească fondurile și cheltuielile comune lunare fără a avea acordul vreunui membru în cadrul unor Adunări Generale anuale (proprietarii vor plăti doar facturile pentru Utilități Publice), conform Legii 196/2018, articolul 48 alineatele 1 și mai ales 5, coroborat cu articolul 76 și cu articolul 75 alineatele 1 și 3 (cel mai explicit este articolul 48 alineatul 5, care certifică faptul că în cazul lipsei Adunărilor Generale anuale, proprietarii nu sunt obligați să achite cheltuielile și fondurile comune ilegal și abuziv impuse, fără acordul nimănui).
Art. 48. (3) La Adunarea Generală Reconvocată hotărârile pot fi adoptate (doar) dacă există dovada că TOȚI MEMBRII Asociației de Proprietari au fost convocați pe bază de Tabel Convocator sau prin Poștă cu Scrisoare Recomandată, cu Conținut Declarat și Confirmare de Primire, și prin afișare la Avizier, indiferent de numărul MEMBRILOR prezenți, prin votul majorității acestora.
☛ NOTĂ. Conform articolului 48 alineatul 3 sunt ilegale hotărârile Adunării Generale dacă se dovedește că nu au fost convocați absolut TOȚI MEMBRII semnatari în Acordul de Asociere al Asociației respective, chiar și în cazul în care acești membri ar fi în număr de câteva mii):
[ link extern ]
(5) Doar hotărârile luate în conformitate cu prevederile alineatelor (1)-(4) obligă toți proprietarii să participe, în proporțiile stabilite de Adunarea Generală, la plata lucrărilor, precum și la cheltuielile de funcționare, administrare, întreținere și de înlocuire a părților comune sau a elementelor transformate sau create.
Art. 76. - Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac în conformitate cu prevederile art. 48 alin. (5), coroborate cu prevederile art. 75 alin. (2).
Art. 75. - (1) Cheltuielile Asociației de Proprietari sunt cheltuieli legate de exploatarea, repararea sau întreținerea proprietății comune (...).
(3) Asociația de Proprietari are obligația de a respecta prevederile legale privind modul de repartizare a cheltuielilor comune, în caz contrar SUNT NULE DE DREPT HOTĂRÂRILE luate de Adunarea Generală cu încălcarea acestor dispoziții.