Daca in termen de un an si sase luni de la deschiderea mostenirii nu s-a infatisat niciun succesibil =persoana cu drept de mostenire- notarul, la cererea oricarei persoane interesate, urmeaza sa ii someze pe toti succesibilii, printr-o publicatie facuta la locul deschiderii mostenirii, la locul unde se afla imobilele din patrimoniul succesoral, precum si in cotidiana de larga circulatie, pe cheltuiala moştenirii, să se înfăţişeze la biroul său în termen de cel mult două luni de la publicare,
2-dacă niciun succesibil nu se prezintă în termenul fixat în publicaţie, notarul va constata că moştenirea este vacantă
Moştenirile vacante revin comunei, oraşului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii şi intră în domeniul lor privat”,
Art.78. - (1) Administratorul este obligat să notifice, în scris, proprietarul care are plăţi restante la cheltuielile comune ale imobilului, asupra datoriilor, şi să înştiinţeze preşedintele şi comitetul executiv al asociaţiei de proprietari despre restanţe.
(2) Asociaţia de proprietari, prin preşedinte, are dreptul de a acţiona în instanţă proprietarul care se face vinovat de neplata cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei mai mult de 60 de zile de la termenul scadent, respectiv 90 zile de la afişarea listei, informând membrii asociaţiei prin afişare la avizier.
(3) Actiunea asociatiei de proprietari este scutita de taxa de timbru, atât în primă instanţă cât şi în cazul exercitării de către aceasta a căilor de atac, ordinare sau extraordinare.
(4) Sentinţa dată în favoarea asociaţiei de proprietari, pentru sumele datorate de oricare proprietar din condominiu, poate fi pusă în executare pentru acoperirea datoriilor prin orice modalitate permisă de Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare.
~ final discuție ~