Bună ziua! Am încheiat o promisiune de vânzare pentru un teren. L-am notificat pe promitentul vânzător în termenul de 6 luni în anul 2018 când era termenul de încheiere a contractului sa se prezinte la notar pentru încheierea contractului în formă autentică si nu s-a prezentat.Am solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract. Instanţa a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile cu excepţia faptului că certificatul fiscal solicitat de către instanţă pe numele vânzătorului avea datorii si astfel a respins acţiunea pe motiv că existau datorii în certificatul fiscal. Am facut apel depunând chitanţa cu achitarea la zi a impozitului, dar instanţa de apel a constatat aceeaşi situaţie ca cea de fond. Pot să depun o nouă acţiune cu certificat fiscal fară datorii de data asta sau e prescris dreptul de a mai depune acţiune sau as putea depune o acţiune de reziliere a antecontractului cu restituirea dublului sumei achitate cum era prevăzut în clauza penală sau si acest drept e prescris (se socoteste 3 ani din 2018 sau de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se respinge acţiunea de validare?)?
Buna ziua,termenul de prescriptie pentru actiunea privind pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract de vanzare-cumparare, este de 6 luni de la data la care trebuia sa se incheie vanzarea, in concluzie dreptul acesta este prescris pentru dvs. daca nu ati avut posesia imobilului si dupa acea data. Pentru rezolutiune, termenul de prescriptie este de 3 ani de la data incheierii antecontractului, prin urmare, si aceasta actiune este prescrisa.