avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 687 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Învăţământ - probleme ... Buna ziua, Va rog dați- mi o îndrumare în ...
Discuție deschisă în Învăţământ - probleme juridice conexe

Buna ziua, Va rog dați- mi o îndrumare în legătură cu Contractul ...

Buna ziua,
Va rog dați- mi o îndrumare în legătură cu Contractul educațional, am mai multe nelămuriri. Dna dirignta, cât și directoarea sunt iritate că nu l-am semnat. Au dat un singur exemplar, " voi avea copie" mi s- a zis, pe când scrie clar la sfârșit ...două exemplare in original, ....
Se cere semnătura copilului, fiind minor, ajunge semnătura mea, el nu e ținut să semneze ceva, ce nici nu înțelege( și eu am dificultate de multe ori, sa înțeleg exact).
In Alianța Părinților a fost prelucrat acest contract, au zis că nu mai e valabil, iar săptămâna aceasta copilul iar a adus- o la semnat.
Va rog, știu că exista niste legi, sau orice alta informație legat de acest contract educațional, iar eu nu doresc semnarea acestuia. Totodată am dreptul să-mi apăr copilul, și să pot face referiment chiar și în scris către școală. Orice contract se negociază, dar ele nu vor să accepte acest lucru. Am refuzat să semnez, că nu semnez.
Mulțumesc. Cu stima
Cel mai recent răspuns: Cornel Vasile , Consilier juridic 12:25, 10 Noiembrie 2023
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Contractul educațional se încheie între școală și părinți, tutori sau susținătorii legali, în momentul înscrierii elevilor și unde sunt înscrise drepturile și obligațiile reciproce ale părților.

Model
[ link extern ]

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Contract educational- neclaritati serbaniulian serbaniulian Bună ziua, Am.un mare respect pt comunitatea Avocatnet si consider ca aici sunt oameni specializați si in masura sa răspundă la unele neclarități, de ... (vezi toată discuția)
Buna ziua! in urma incercarii musamalizarii unui caz de agresiune ... Andreea Dorohoi Andreea Dorohoi Buna ziua! In urma incercarii musamalizarii unui caz de agresiune la gradinita copilului si a refuzului parintelui de a semna contractul educational, care ... (vezi toată discuția)
Bună ziua! vă rog să îmi spuneți dacă nu semnez acel contract ... Lupei Luminița Lupei Luminița Bună ziua! Vă rog să îmi spuneți dacă nu semnez acel contract educational este legal sa primesc amendă? Cum pot justifica această problemă pentru a nu ... (vezi toată discuția)