Buna ziua.
Sunt casatorita de 8 ani. Acum doi ani am nascut si un copil. In urma violentei din ce in ce mai intense a sotului asupra mea si a copilului, intentionez sa divortez.
Toate bunurile noastre (o garsoniera, o masina veche si depozite bancare) sunt obtinute in timpul casatoriei noastre, in urma muncii amandurora.
V-as ruga sa ma ajutati spunandu-mi ce se intampla cu bunurile in urma unui divort in care imi este incredintat copilul? Avem sanse sa ne fie lasata garsoniera mie si copilului?
Pe de alta parte, faptul ca eu finalizez concediul de crestere a copilului luna aceasta si ulterior nu am inca un loc de munca (sunt insa extrem de calificata si imi voi gasi fara indoiala!) influenteaza vreo decizie judecatoreasca legata de divort?
Fiind vorba de un potential divort, ramane la latitudinea dvs. sa intelegeti ca aveti un copil si ca sunt multiple posibilitati sa iesiti din impas, in sensul de a merge cu sotul la un medic care poate sa va ajute sa iesiti din impas. Copilul nu trebuiea "angajat" i asa ceva!
Bunurile comune, obtinute in timpul casatoriei intra in masa partajabila. Partajul se face dupa divort.
Dar, puteti solicita instantei sa ramaneti cu garsoniera.
Solicitati instantei si incredintarea minorului. Avand in vedere varsta frageda, sigur vi-l va incredinta dvs.
Faptul ca finalizati concediul de crestere a minorului nu influenteaza instanta. Era normal sa fiti in concediu.
Unii colegi de pe forum v-ar putea spune ca va ajuta sa aveti un venit stabil/un loc de munca, dar, divortul va dura cateva (sau mai multe) luni, timp in care va puteti angaja.
Solicitati pensie alimentara si cheltuielile de judecata ( daca nu le cereti, instanta nu le acorda din oficiu).
Succes!
Tudorioan, acesta a fost si primul meu gand. De a merge la un medic, eventual un consilier de cuplu/psiholog care sa ne ajute sa comunicam si sa vedem daca putem continua existenta in comun fara aceste episoade de violenta.
Din pacate, sotul nu intelege sensul acestei actiuni si nu este de acord sa participe.
Ma aflu deci intr-un impas, ma simt ca si cum as astepta intr-o gara un tren caruia nu-i stiu destinatia...