1) Buna ziua , ne puteti lamuri daca urmatorul text este corect dpdv legal si in conformitate cu legislatia in vigoare :
Certificat de Garantie Comerciala ,
Acest certificat se referă la produsele înscrise pe factura fiscală. Pentru aceste produse comercializate, ABCD SRL, în calitate de vânzător, acordă o garanție de 90 zile de la data înscrisă pe factura de vânzare, conform prevederilor Legii nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate și OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniști. În acest termen, cumpărătorul are dreptul de a solicita vânzătorului, ca măsură reparatorie, înlocuirea, repararea produsului sau returnarea contravalorii, în funcție de opțiunea sa, cu excepția situației în care această solicitare este imposibilă sau disproporționată.
Drepturile cumpărătorului sunt în concordanță cu legislația obligatorie de garanție și protecția consumatorului, conform Legii nr. 296/2004 privind Codul Consumului, OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor și alte reglementări în vigoare privind protecția consumatorului.
2) Acolo unde scrie "90 zile" exista vreo dispozitie de termen obligatorie sau ramane la alegerea comerciantului ?
Va rugam sa ne ajutati daca va este cu putinta, multumim !
Există garanția comercială și garanția de conformitate. Cea din urmă este impusă de lege, ca durată, în funcție de tipul produsului. Dacă e vorba de vreun produs care nu se încadrează în categoriile legale (de ex., un produs second hand atipic: fitinguri, să zicem), atunci se aplică doar garanția comercială. Despre ce e vorba?
Garantie telefon mobil
tdr-
Buna ziua,
am un telefon mobil(in garantie) care se tot strica
are trei reparatii
nu sunt sigur dar am inteles ca dupa 3 reparatii ai dreptul sa ceri banii ... (vezi toată discuția)
Returnare.
Alexandruuu
Buna ziua. Am o intrebare.
Acum cateva zile mi-a fost cumparat cadou un telefon samsung B5722 dual sim dintr-un magazin Vodafone din Piata ... (vezi toată discuția)