Buna ziua,
Am o situație dificila cu mama mea 81 de ani care locuieste la 400 de km de mine. Sunt plecata de aproape 30 de ani și am pastrat doar o legatura superficiala din cauza caracterului narcisist si abuzului emoțional de-a lungul timpului, chiar si la maturitate. Am aflat toate aceste lucruri abia in terapie in urma urmatorului eveniment.
Cu 3 luni in urma m-a sunat pentru o problema de sanatate si am sarit ca orice copil de narcisist vinovat de nefericirea mamei sa o salvez. Am adus-o la mine si am incercat s-o ajut cu spitalizare si medici pentru peoblema ei care din cauza varstei ( osteoporoza neglijata) nu mai poate fi reparata. Pentru ea a venit ca un soc fiind foarte independenta toata viata, pentru mine a fost asteptat ca se ajunge aici. Nu a ascultat de sfaturile medicilor de a folosi cadrul pentru mers, a cazut si a facut mai rau. Eu muncesc destul de mult, sunt singura și nu am putut s-o duc la alti medici, ea deplasandu-se foarte greu. I-am propus initial sa vanda apartamentul si sa se mute mai aproape de mine dar a refuzat. M-a amenințat ca daca nu o duc la ea acasa se arunca pe geam. Nu a avut niciodată respect nici pentru mine si nici pentru fratele meu desi noi suntem oameni de cariera si a continuat sa se poarte dictatorial si fara respect. Am dus-o acasa unde este in grija unei vecine. Sub sloganul ca "eu vreau sa mor in casa mea, am fost singura și m-am sacrificat pentru voi" eu sunt acum diagnosticata cu tulburare depresiv-anxioasa si sunt sub tratament si psihoterapie. Deși ma macina vina de a nu fi putut s-o multumesc toata viata pur si simplu nu mai pot. I-am oferit varianta unui camin pentru batrani pe care sa il platesc, varianta unei femei la domiciliu. A refuzat totul pe principul ca o sa vada ea ce face, ca si-a trăit viata.
Ii platesc facturile, are pensia, nu vreau nimic altceva decat sa pot functiona din nou. Sunt singura și nu avem niciun fel de rude iar gandul de a o avea din nou sub același acoperiș urland la mine si nemultumita de nimic, cerandu-mi sa trăiesc in propria ei drama m-au impins in pragul sinuciderii. Am fugit la 400 de km ca sa pot sa functionez si tot ce am construit in 30 de ani s-a naruit intr-o secunda.
Nu pot s-o ajut asa cum si-ar dori ea. Fie sa ma mut acolo fie s-o aduc aici, lucru pe care nu mi-l mai doresc. Nu este moral dar este o chestiune de ori eu ori ea.
Intrebarea mea este daca in caz ca situatia ei se deterioreaza si eu refuz sa o mai salvez, daca pot fi acuzata de abandon in vreun fel. Nu ii pot oferi ceea ce isi doreste ea iar ea nu doreste decat ce vrea ea. Nu are incredere decat in vecina ei. Nu am posibilitatea fizic sa fac naveta și nu va accepta sub nicio forma un azil.
lilivasiliu
Utilizator 3din 3 utilizatori consideră acest răspuns util
Toti avem parinti, toti imbatranim si suntem diferiti . Nu trebuie sa va distrugeti viata, trebuie sa aveti propria familie, pe care sa o iubiti si sa o ocrotiti. Trebuie sa avem grija si de parinti, dar intr-o limita. Este indicat sa mearga la o casa de batrani , unde are asistenta medicala si are si persoane de varsta ei cu care sa socializeze.Daca nu vrea, atunci sa o ingrijeasca vecina în care are încredere si cu care d-voastra puteti tine legatura.
Daca vedeți la televizor ce azile avem, nu-ți mai arde să trimiți acolo.. Atunci chiar că te vei învinovățiți. Mai bine să lăsați se încheie dictatura la ea acasă.
Va multumesc nespus pentru raspuns. Nu credeam sa mai existe oameni in situatia mea si aveam senzatia ca sunt singurul copil rau din lume care refuza sa-si sacrifice viata pentru parintele sau. Ma ajuta sa sper si nu ma ajuta in acelasi timp avand in vedere presiunea pe care o resimt din partea societatii si celor din jur. Iar eu sunt la capatul puterilor,
Vecin hartuitor
MariaStef
Buna ziua! Va rog sa imi spuneti ce lege ma apara de un vecin curios si hartuitor, ca are tot timpul ceva de reprosat. M-am mutat la casa de curand si avem un ... (vezi toată discuția)