În anul 2022, luna mai, am achiziționat un apartament cu două camere în localitatea Timișoara. În momentul achiziției fostul proprietar demarase procesul de obținere a autorizației de deconectare de la sistemul de încălzire al municipiului Timișoara furnizat de compania Colterm. Acesta realizase inclusiv debransarea fizică a calorifetelor și urma să ceară acordul vecinilor pentru această operațiune, dar nu a finalizat operațiunea. După semnarea contractului de vânzare cumpărare a rămas ca eu să mă ocup mai departe de finalizarea procesului de debranșare. La momentul respectiv Coltermul solicita ca toți vecinii cu pereți comuni să semneze că sunt de acord ca proprietarul sa poată să se debranseze de la sistemul centralizat de încălzire. Din păcate pentru mine, vecina care locuiește deasupra apartamentului meu a refuzat să-mi semneze cererea de debranșare, lucru care m-a împiedicat să finalizez declararea deconectarii de la sistemul centralizat pe motiv că această acțiune ar reprezenta creșterea cheltuielilor pentru dumneaei. Aceasta nu a avut nici o problema să îi semneze vecinului care locuiește deasupra apartamentului sau, vecin care momentan este și președintele asociației de proprietari. Ținând cont de situație în care mă aflat am decis să continui procesul început de fostul proprietar și am optat pentru montarea unei centrale pe gaz pentru a asigura încălzirea apartamentului și furnizarea apei calde. Motivația a fost legată de faptul că oricum caloriferele vechi au fost demontate, în iarna anterioare societatea Colterm a avut dificultăți în furnizarea agentului termic, iar eu locuiesc cu fetița mea de 8 ani și de asemenea nu mi se pare legal ca vecinii să poată decide asupra alegeri mele a furnizorului pentru căldură. În luna august a anului respectiv am avut o vizită de la fosta președinta a asociației de proprietari și aceasta a constat debransarea mea de la Colterm, dar mi-a spus că atât timp cât nu există un acord oficial din partea acestora va urma să plătesc în continuare pentru încălzire, chiar dacă nu urma să beneficiez de agentul termic impus. Există și un proces verbal încheiat de aceasta prin care consemnează că sunt debransat. În perioada septembrie 2022 - august 2023 s-au adunat costuri cu încălzirea care depășesc 1500 de lei, spre 2000 și am refuzat sa le achit către asociația de proprietari. În august 2023 am reușit să obțin și acordul Colterm pentru a mă debransa acest lucru fiind posibil datorită unei modificări a unui Hcl care a eliminat obligarea obținerii acordului vecinilor pentru a mă debransa. De asemenea ar trebui menționat că blocul are contor pentru căldură și căldură facturata către mine a fost livrată de Colterm, dar nu apartamentul meu a fost beneficiarul și implicit nu mi se pare normal să plătesc. În toată această perioadă am rămas restant cu suma de 1500 RON.
Asociația de proprietari a inițiat un proces în decembrie 2024 în care îmi solicită să achit sumele la zi. Primul termen este în 15.05 anul curent
Ce șanse aș avea de câștig și dacă aș putea să mă reprezint singur sau ar trebui să apelez la un avocat?