avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 788 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Contestare suma despagubire pt expropriere
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Contestare suma despagubire pt expropriere

Buna ziua,
Pentru a contesta suma oferita de stat pt expropiere (e cazul autostrazii Buc - Brasov), e musai sa ne adresam instantei? Eu am gasit in Legea nr. 33/1994 urmatoarele:

"Art. 14. - Cu privire la propunerile de expropriere, proprietarii şi titularii altor drepturi reale asupra imobilelor în cauză pot face întâmpinare în termen de 45 de zile de la primirea notificării.
Întâmpinarea se depune la primarul comunei, oraşului sau al municipiului pe al căror teritoriu se află imobilul.
Primarul va primi şi va înregistra întâmpinarea şi va consemna ofertele de despăgubire şi pretenţiile proprietarilor sau ale persoanelor titulare de alte drepturi reale. În termen de 30 de zile, întregul dosar cuprinzând documentele prevăzute la art. 12, precum şi eventualele întâmpinări, va fi înaintat la Secretariatul General al Guvernului, pentru lucrările de interes naţional, iar pentru cele de interes local, la consiliul judeţean sau la Consiliul Local al Municipiului Bucureşti, după caz.

Art. 15. - Întâmpinările vor fi soluţionate în termen de 30 de zile de o comisie constituită prin hotărâre a Guvernului pentru lucrările de interes naţional, prin decizia delegaţiei permanente a consiliului judeţean sau prin dispoziţia primarului municipiului Bucureşti pentru cele de interes local.

Art. 17. - Comisia analizează documentele prezentate, ascultând pe cei interesaţi, putând cere informaţii şi date suplimentare, la solicitarea celor care i s-au adresat sau din oficiu. Oferta expropriatorului, pretenţiile proprietarilor şi ale titularilor altor drepturi reale, precum, şi susţinerile acestora se vor formula şi se vor depune în scris, consemnându-se într-un proces-verbal.

Art. 18. - În urma deliberării, comisia poate să accepte punctul de vedere al expropriatorului sau îl poate respinge şi va consemna aceasta într-o hotărâre motivată.
Comisia va consemna, dacă este cazul, şi învoiala dintre părţi, sub semnătura acestora.
Hotărârea se comunică părţilor în termen de 15 zile de la adoptare.

Art. 19. - În cazul în care comisia respinge propunerile expropriatorului, acesta are posibilitatea să revină cu noi propuneri, cu refacerea corespunzătoare a planurilor.
Noile propuneri vor urma procedura stabilită în prezentul capitol.

Art. 20. - În cazul în care şi noile propuneri vor fi respinse, expropriatorul, precum şi proprietarii sau celelalte persoane titulare de drepturi reale asupra imobilului propus spre expropriere pot contesta hotărârea comisiei, constituită potrivit art. 15, la Curtea de apel în raza căreia se află situat imobilul, în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990

CAPITOLUL IV
Exproprierea şi stabilirea despăgubirilor

Art. 21. - Soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului judeţean sau a Tribunalului Municipiului Bucureşti în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere.
Tribunalul va fi sesizat de expropriator pentru a se pronunţa cu privire la expropriere, în cazul în care nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere sau dacă această cale de atac a fost respinsă în condiţiile art. 18-20.
Art. 22. - Preşedintele instanţei va fixa termen şi va dispune citarea proprietarilor sau, după caz, a posesorilor, a altor titulari de drepturi reale sau a oricăror persoane cunoscute care pot justifica un interes legitim asupra imobilelor propuse a fi expropriate.
Art. 23. - Soluţionarea cererii de expropriere se face cu participarea obligatorie a procurorului.
Instanţa va verifica dacă sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege pentru expropriere şi va stabili cuantumul despăgubirilor şi suma cuvenită fiecărei părţi din cele menţionate la art. 22. Hotărârea este supusă căilor de atac prevăzute de lege.
Art. 24. - În cazul în care părţile se învoiesc în faţa instanţei asupra exproprierii şi asupra despăgubirii, aceasta va lua act de învoială şi va pronunţa o hotărâre definitivă.
Atunci când părţile sau numai unele dintre acestea se învoiesc doar cu privire la expropriere, dar nu şi asupra despăgubirii, instanţa va lua act de învoială şi va stabili despăgubirea.
În cazul în care una sau mai multe părţi titulare de drepturi asupra imobilelor, deşi legal citate, nu s-au prezentat, instanţa va putea hotărî în lipsă.
În cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părţi de teren sau din construcţie, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală, instanţa va aprecia, în raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă, în caz contrar, va dispune exproprierea totală.
Art. 25. - Pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.
Art. 26. - Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Experţii vor defalca despăgubirile cuvenite proprietarului de cele ce se cuvin titularilor de alte drepturi reale.
În cazul exproprierii parţiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experţii, ţinând seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanţei o eventuală reducere numai a daunelor.
Art. 27. - Primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî.
Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată. "


Scuze ca am postat asa mult din lege, dar ca sa nu mai facem referiri la articole pe care sa le tot cautam, ne putem referi exact la ele aici.

Cat de mult pot sa cer, proportional cu cat imi ofera statul??
Are cineva experienta cat timp dureaza un proces de genul acesta? (adica merita sa ma lupt sau mai bine accept ce imi da statul?)
Multumesc anticipat

Delia Motoasca
Cel mai recent răspuns: MYRA CIMPEAN , Avocat 17:06, 15 Februarie 2010
e mai bine prin instantam ca puteti cere si o expertiza caresa constate careeste valoarea de piata a terenului. ca sa puteti obtine valoarea reala, adica sa incercatisa obtineti.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Se poate expropria o cladire pentru sens giratoriu? Ionut_c Ionut_c Buna ziua! As dori sa ma lamuresc si eu intr-o privinta: pe un drum european (intr-o comuna) se doreste construirea unui sens giratoriu. Pentru acest lucru, se ... (vezi toată discuția)
Expropriere Georgia.TH Georgia.TH buna ziua. am mostenit impreuna cu fratele meu un teren arabil in jud Suceava. in urma cu 2 luni am aflat intamplator ca in zona, inclusiv pe o parte din ... (vezi toată discuția)
Despagubire in caz de expropriere OvidiuRo OvidiuRo Buna ziua, imobilul in care avem inchiriate 2 spatii comerciale urmeaza a fi expropriat si demolat de primarie. Intr-una dintre spatii avem activitate, in ... (vezi toată discuția)