ORDIN 3055/2009

transmiterea de drept a proprietăţii în contractul de vânzare-cumpărare operează numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii şi anume:
1 contractul să fie valabil încheiat,
2 vânzătorul să fie proprietarul lucrului
3 lucrul vândut să fie un bun individual determinat.
Un exemplu şi o aplicaţie tipică de amânare convenţională a transferării proprietăţii îl reprezintă vânzările în care vânzătorul stipulează că proprietatea va trece la cumpărător numai la data la care acesta va fi plătit cea din urmă rată din preţ. Este deci vorba de vânzări cu plata preţului în rate, în care clauza de rezervă a proprietăţii de către vânzător, până după plata ultimei rate, reprezintă un mijloc de a-l garanta împotriva neexecutării obligaţiei cumpărătorului de plată a preţului.
Să dăm un exemplu: o societate livrează un utilaj unei alte societăţi. Procedura legală este ca vânzătorul să ceară constituirea unei garantii reale mobiliare asupra utilajului în vederea garantării plăţii preţului. Dar în caz de neplată procedura de recuperare a utilajului este complicată, necesitând procese, implicit timp, bani, nervi.
Părţile se pot însă înţelege ca utilajul să rămână în proprietatea vânzătorului până la achitarea integrală a preţului de către cumpărător. Până nu a achitat ultimul leu cumpărătorul, chiar dacă foloseşte utilajul, nu este proprietar. Dacă se stabileşte şi un termen ferm de achitare a preţului lucrurile sunt clare: în situaţia în care cumpărătorul plăteşte la termen el devine proprietar, iar dacă nu plăteşte, vânzătorul îşi ia înapoi lucrul. Vânzătorul este obligat să înapoieze ceea ce a primit – plata parţială a preţului – dar i se recunoaşte dreptul de a fi despăgubit pentru folosinţa de către cumpărător a lucrului şi dacă este cazul pentru uzura acestuia.

Vânzările cu pact de rezerva proprietăţii sunt necesarmente în rate. Contrariul nu este însă întotdeauna adevărat. Nu orice vânzare în rate este şi o vânzare cu rezerva proprietăţii. Acest efect nu se produce, decât numai în urma unei stipulaţii speciale.