In aprilie 2008 am apelat la un cabinet de arhitectura care ne-a luat pentru inceput 1500 de euro, au dat in 2 saptamani planurile pentru constructie si ne-au spus: apucati-va de treaba pentru ca noi punem dosarul si in maxim o luna aveti autorizatia. Zis si facut. Am inceput constructia insa nici vorba de autorizatie. Arhitectul era din ce in ce mai greu de gasit. Intr-un final, dupa multe minciuni cum ca ar fi gata autorizatia, ne-a dat dosarul abia in octombrie 2008, pe care a trebuit sa il punem noi la primarie. Casa era deja gata... Abia atunci am aflat ca trebuie sa avem si avize... Am mai pierdut 2 luni cu avizele. Proiectul a fost respins de primarie pentru niste mici chitibusuri cum ar fi ca nu e desenat unde se scurge apa pliviala. Am facut si acele schite dupa ce am asteptat iar cateva luni la usa arhitectului neserios. Am depus iar dosarul in iunie 2009, fiind iar respins pentru alte chitibusuri, pe care nu inteleg de ce nu le-au vazut si prima data. Printre altele, ca referatele de specialitati nu sunt semnate de ingineri de specialitate ci de inginerul structurist.
Am dus iar dosarul acestui arhitect incompetent, i-am mai dat 500 de euro in speranta ca macar acum face 3 modificari minore mai repede... De atunci si pana acum a tinut dosarul la el, aproape jumate de an, iar acum ni l-a dat fara nicio modificare, sustinand ca ne trimite prin email...
Au trecut aproape 2 de colaborare si sincer ne-au iesit peri albi. Am renuntat demult sa ne straduim sa intelegem ce doreste acest arhitect ciudat.
Acum, ca sa scurtez din urmatoarele posturi... de ce nu il trag la raspundere pe arhitect? Pentru ca i-am dat banii pe promisiunea ca o sa facem contract... insa acesta nu a mai fost facut. Eram chiar fericiti cand vedeam o foaie de la el, daca ii ziceam sa faca contract, iar disparea 2 luni...
Am sunat la alti arhitecti, dar acetia spun ca nu vor sa se bage pe ce a facut alticineva :(
Acum, din alte posturi similare am observat ca sunt 2 variante.
1. Sa obtinem autorizatia cu orice chip.
2. Sa asteptam sa treaca 2 ani (care se implinesc imediat) pentru a nu mai fi amendabili si sa declaram casa la administratia financiara.
Varianta 2 ma blocheaza total, pentru ca nu mai pot colabora cu acel incompetent, asadar nu pot depune dosarul, in 2 luni imi expira pentru a doua oara certificatul de urbanism si avizele :((
... asa ca mai ramane varianta 2. Daca a apelat cineva la varianta asta, va rog sa imi spuneti ce inseamna '2 ani de la finalizarea constructiei'? pentru ca finisajele nu sunt facute nici acum. Casa e facuta la rosu, are geamuri si acoperis, dar cam atat...
Si daca o declar la adm financiara, cine imi da actul casei? Sau intru doar 50% in legalitate dar n-o sa pot face niciodata contracte de curent/gaze/apa si n-o sa pot sa vand casa?
Daca a trecut cineva printr-o experienta similara, va rog sa imi spuneti cum pot rezolva. Culmea e ca noi am vrut sa fie totul legal, ca la carte, si ce a iesit e tocmai invers :(
Stimate domn,
Am trecut prin exact aceeasi situatie, va inteleg ff bine ingrijorarile...singura solutie pe care eu am gasit-o a fost aceea de a apela la un alt arhitect, care mi-a facut documentatia de la zero...m-a costat destul, am stat cu teama zi de zi, ca putea aparea oricand cineva de la primarie sa-mi ceara socoteala privind constructia...acum, cred ca am avut noroc....so, mai curand sau mai tarziu, tot la asta veti ajunge...va doresc succes!
Domnule, dumneavoastra chiar nu stiati ca nu se construieste fara autorizatie?Chiar nu stiati ca se anunta inceperea lucrarilor la ISC cu 15 zile inainte?Chiar nu stiati ca nici un constructor normal nu construieste daca nu exista autorizatie?Parca e greu de crezut.
Stiam ca nu se construieste fara autorizatie, dar m-am bazat pe arhitect care mi-a spus ca autorizatia e aproape gata si pot sa dau drumul lucrarilor fara probleme. Cat despre cele 15 zile, evident ca nu stiam, nu sunt avocat sa stiu toate legile. Firma de constructii nu a parut foarte afectata de vestea ca autorizatia 'vine imediat'. Vazand ca acesti 'profesionisti' ma indeamna sa procedez asa, nu am stat mult pe ganduri, ca trecea vara...
P.S. De cand am scris mai sus si pana acum, tot ce am facut a fost sa completez dosarul, sa il depun iar, si evident sa fie iar respins pentru inca 2 amanunte nesemnificative...
Probabil ca pana in 2020 o sa am autorizatia. O sa va tin la curent.
Puteti intra in legalitate obtinand un certificat de urbanism (daca cel initial a expirat) , apoi efectuand un releveu al constructiei existente, apoi o expertiza tehnica realizata de un expert atestat (cu privire la structura de rezistenta).
In cazul in care constructia nu indeplineste cerintele normativelor actuale, va trebui facut un proiect de consolidare. In caz ca ea corespunde, atunci nu. Daca proiectul de structuri a fost corect realizat si a fost respectat pe parcursul lucrarilor, ar trebui sa corespunda. Trebuie sa va si autodenuntati la Inspectoratul de Stat in Constructii si sa platiti amenda, in cazul acesta, am impresia, modica.
Apoi, daca constructia se inscrie in parametrii urbanistici aferenti terenului dumneavoastra, puteti obtine ceea ce va doriti. Banuiesc ca ea se inscrie, de moment ce ati avut un certificat de urbanism, iar la primarie pana acum nu s-a ridicat problema parametrilor urbanistici (retrageri, POT, CUT, etc.).
Arhitectii se feresc in general de a continua proiectele incepute de altii, dar in acest caz (releveul) este vorba doar de masuratori la fata locului cu privire la o cladire existenta. Punand asa problema ma indoiesc ca nu veti gasi.
Asa cu am promis, m-am intors ca sa va spun cum s-a terminat povestea. Pana la urma am reusit sa primim autorizatia la inceputul lui 2011 iar acum am facut si receptia, asa ca am scapat de cosmarul asta.
Mersi tuturor pentru sfaturi si idei!
Sfatul meu la final: suflati si in iaurt! Nu faceti nimic la limita legalitatii chiar daca sunteti impins de la spate de cei care ar trebui sa va dea sfaturi corecte. Ei fac asta din motive lesne de inteles...