încuviințarea unui act de dispoziție în cazul capacitãții restrînse de exercițiu

O minoră de 17 ani, crescută de bunici paterni, dorește să cumpere de la aceștia casa în care locuiește împreună cu ei, bunicii păstrându-și uzufructul viager.
Minora provine dintr-o familie dezorganizată prin divorț, fiind încredințată de către instanță tatălui. Pentru a putea face acte de dispoziție, minora are nevoie de încuviințarea prealabilă a reprezentantului legal - tatăl -și a autorității tutelare. Dacă tatăl nu îi dă încuviințarea (pentru că în situația dată el este cel care va fi prejudiciat de încheierea actului de vânzare-cumpărare încheiat între minoră și bunicii paterni, prin faptul că nu va mai moșteni la decesul părinților săi casa în discuție) este suficientă aprobarea prealabilă a autorității tutelare pentru încheierea actului de dispoziție?
Precizez că tatăl s-a dezinteresat de minoră pe toată perioada în care i-a fost încredințată pentru creștere și educare, a abandonat-o în grija bunicilor - părinții proprii -părinți pe care i-a neglijat de asemenea.
Într-o traducere aproximativă - părinții tipului vor să-l dezmoștenească complet pe fiul indiferent și netrebnic, lasănd tot ce au nepoatei iubite, pe care au crescut-o, educat-o, îngrijit-o, etc. Este o situație urgentă, bunica paternă fiind foarte aproape de sfărșitul vieții.
Este, deci, posibilă încheierea contractului de vănzare-cumpărare între persoanele de mai sus, în situația pe care am prezentat-o? Este suficient acordul autorității tutelare?
Mulțumesc