Am fost în viața mea la multe întâlniri. Am văzut oameni falși care-și etalau realizările ca pe niște mărgele de sticlă sclipitoare, am văzut oameni simpli chinuindu-se să imite ifosele mai-marilor zilei. Am văzut oameni care-și pupau în dos șefii și șefi care-și pupau în dos clienții. Le-am văzut și m-am gândit că lumea noastră așa s-a rânduit. Să dăm valoare unor prostii, să le ridicam la rang de probleme de viață-și-de-moarte. Și să nu auzim hohotele de râs pe care ni le aruncă viață de acolo de sus, mâhnită că suntem atât de mici și de grandomani totodată. Am fost la toate aceste întâlniri și mi-am promis, după fiecare dintre ele, că mai bine stau acasă și mă bucur de râsul fiicei mele, în loc să-mi pierd timpul zâmbind împăiat la oameni pe care nu-i voi înțelege niciodată.