Pe fondul creșterii consumului de droguri din ultima perioadă, în special în rândul tinerilor, parlamentarii propun, printr-un proiect de lege pus marți în dezbatere la Senat, ca polițiștii să poată face controale în școli sau facultăți, pentru a vedea dacă elevii ori studenții au consumat droguri. Controalele vor fi făcute fie în cadrul unor acțiuni inițiate de polițiști, fie la solicitarea directorilor de școală. În plus, se dorește înăsprirea sancțiunilor pentru cei ce produc, extrag, transportă, distribuie etc. alte substanțe decât drogurile clasice, care au capacitatea de a produce efecte psihoactive, numite, în mod curent, etnobotanice. Citește articolul
Consumul de băuturi alcoolice, al substanțelor psihoactive sau al substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope afectează relațiile de muncă și poate pune chiar în pericol persoanele care le consumă la locul de mucă sau care se prezintă la serviciu sub influența acestora, dar și pe ceilalți participanți la procesul de muncă. Deși aceste efecte negative nu pot fi negate, regulile în privința relațiilor de muncă sunt lăsate la aprecierea angajatorului care poate, prin regulamentul intern sau prin instrucțiunile proprii privind securitatea și sănătatea în muncă, să le stabilească și să aplice sancțiuni atunci când constată că unul sau mai mulți salariați au săvârșit o abatere disciplinară. Angajatorul nu are responsabilități și nici drepturi în privința timpului liber al angajaților săi, dar are din momentul când aceștia intră pe ușă, la program, până la terminarea programului, când pleacă acasă. Tocmai de aceea, e bine de știut că angajatorilor nu le este doar recomandat, ci chiar impus uneori să ia măsurile necesare și să anunțe autoritățile dacă unul dintre angajați vine la muncă drogat, de pildă. Citește articolul