Natura raportului juridic de munca al judecatorilor si procurorilor

„Analizand documentele cadru adoptate de Consiliul Europei, prin organismele sale, ca si cele adoptate de Organizatia Natiunilor Unite, am constatat ca nici acestea nu au abordat, explicit sau implicit, natura juridica a profesiei de magistrat, cu referire speciala la judecator, limitandu-se la a insista asupra rolului determinant pe care judecatorul, cu precadere, il indeplineste in statul de drept contemporan, precum si asupra garantiilor instituite in acest scop.”[4] 

 „In sensul apartenentei magistratilor la o anume categorie socio-profesionala si implicit al unei „incadrari” a raportului juridic de munca al magistratilor, in literatura juridica a fost exprimat un punct de vedere[5] pornind de la analiza dispozitiilor Legii nr. 115/1996 privind declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor, functionarilor publici si a unor persoane cu functii de conducere[6], ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici[7], ambele modificate prin Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei[8]. Autorul studiului considera categoria profesionala a magistratilor o categorie aparte ce poate fi inclusa in categoria persoanelor care exercita demnitati publice. 

Doua sunt argumentele invocate de autor in sprijinul concluziei formulate, unul referitor la textele legale privind salarizarea magistratilor, iar celalalt referitor la modalitatea de numire in functie a magistratilor. Intr-o opinie diferita[9] s-a aratat ca, pe de o parte „numirea de catre presedintele Romaniei nu confera eo ipso celor numiti... calitatea de demnitari”, iar, pe de alta parte, „deosebirea dintre indemnizatia lunara si salariul lunar nu este de esenta”, nejustificand prin ea insasi, calitatea de demnitar.” Atunci cand legiuitorul a intentionat sa acorde statutul de demnitar functiei de magistrat si-a exprimat expres vointa in acest sens.[10] 

Cu privire la aceste raporturi s-a pronuntat si Curtea Constitutionala[11] si literatura de specialitate, in sensul ca magistratii constituie o categorie profesionala cu un specific aparte[12], „o categorie distincta de personal care exercita puterea judecatoreasca, ce isi desfasoara activitatea in temeiul unui raport de munca sui-generis”[13], dar au fost exprimate si opinii conform carora magistratul este „functionar public investit cu autoritate jurisdictionala"[14] sau „o categorie de functionari publici"[15] sau, intr-o definitie cu caracter general, „functionar de stat, numit sau ales care solutioneaza pe calea justitiei procesele prin pronuntarea unei hotarari"[16].
 „De fapt, raportul de serviciu al magistratilor nu constituie altceva decat o forma specifica, atipica si unica a unui raport juridic de munca”.[17] 

 Propunem a se observa distinctia si cu ajutorul normelor de tehnica legislativa, gandindu-ne in acest sens la principiul unitatii terminologice si la art. 47 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, care stipuleaza ca „daca textul unui articol sau alineat contine enumerari prezentate distinct, acestea se identifica prin utilizarea literelor alfabetului romanesc” (s.n.). Cu privire la legatura ce exista intre distinctia termenilor si a notiunilor - tinand de modul de redactare a textului de lege – atragem atentia si asupra prevederilor semnificative ale art. 46 alin. (1) din aceeasi lege: „in cazul in care din dispozitia normativa primara a unui articol decurg, in mod organic, mai multe ipoteze juridice, acestea vor fi prezentate in alineate distincte, asigurandu-se articolului o succesiune logica a ideilor si o coerenta a reglementarii.”(s.n.) In consecinta, daca legiuitorul distinge si noi va trebui sa distingem, intre „corpul magistratilor” prezentat la lit. c) a enumerarii continute de dispozitiile art. 6 din Legea nr. 188/1999 si „persoanelor numite sau alese in functii de demnitate publica”, prezentate la lit. e) a aceluiasi articol – carora nu li se aplica Statutul functionarilor publici.[18] 

„Asadar, prin chiar textul Legii nr. 188/1999 se exclude posibilitatea aplicarii sale, ca lege cadru (definire a functiei publice, a functionarului public, a raporturilor ce se nasc sau se sting in baza acesteia, etc.), magistratilor”[19].
De aceea, reluam observatia ca acestia sunt reprezentantii statului care exercita puterea judecatoreasca”[20], adaugand ca, in acest sens, le-au fost conferite prerogativele de putere publica, asa cum si de alta natura, au fost date in competenta, prin lege, reprezentantii statului cum sunt demnitarii, functionarii publici - , fara a confunda ca ei intra, mai mult sau mai putin, sub incidenta aceluiasi statut sau ca natura juridica ce caracterizeaza diferitele raporturi juridice de munca ale acestora, lato sensu, s-ar putea confunda pana la identitate. 

Evident ca demnitatea publica implica - ca si activitatea judecatorilor si procurorilor ori a functionarilor publici sau a altor reprezentanti ai puterilor publice – prerogative de putere publica, dar exercitarea acestora de fiecare categorie profesionala implica o  alta natura care va trebui analizata dupa principiul separatiei puterilor in stat.
Astfel, pentru toate categoriile profesionale ce exced Statutului functionarilor publici, dar sunt supuse unor rigori deosebite pentru ca exercita prerogative de putere publica – judecatori, procurori, demnitari, membrii ai misiunilor diplomatice etc. - solutiile pertinente trebuie sa porneasca, de fapt, de la stabilirea diferentei specifice si a genului proxim. Desigur ca aceasta este conferita de consistenta si de izvorul prerogativelor de putere publica iar genul proxim de faptul ca, lato sensu, toate categoriile profesionale mentionate sunt parte in raporturi tipice sau atipice de munca.[21] 

„Una este puterea de stat ca atare, pe care nu o putem concepe in afara cadrului statal, adica a aparatului de stat, si alta este problema organizarii acestui aparat, astfel incat sa existe o specializare pentru realizarea functionalitatilor fundamentale ale statului, cat si o contracarare reciproca pentru a se mentine echilibrul intr-o adevarata democratie. Cu alte cuvinte, una este puterea de stat si alta este problema organizarii si functionarii aparatului de stat, pe baza celebrului principiu al separatiei puterilor. Puterea unica de stat presupune „mai multe puteri” in sensul de structuri articulare, pe criteriul functiei, ale aparatului de stat.”[22] Organelor executive li se recunoaste plenitudinea exercitarii puterii publice, fapt ce a determinat calificarea lor ca „veritabili autori si realizatori ai politicii nationale”, astfel incat rolul lor este primordial[23] dar nu exclusiv.
In acelasi timp, nu trebuie absolutizata[24] separarea puterilor. „Principiul, indispensabil intr-un stat de drept, trebuie privit ca o „platforma” pe baza careia puterea judecatoreasca, in conditii de independenta, sa conlucreze de pe pozitii de egalitate cu celelalte puteri ale statului, in limitele stabilite de Constitutie”.[25] 

„Dar, asa fiind, o categorie profesionala unica si atipica, magistratii sunt, cum aratam, salariati, in sensul in care, prin aceasta notiune intelegem acea categorie profesionala ce presteaza un serviciu public, pentru care primeste un salariu (cu distinctiile formulate deja privind raportarea acestei notiuni la cea de magistrat) de la bugetul statului, dar nu in baza unui contract individual de munca, ci in temeiul legii. Pe cale de consecinta, raporturile juridice de munca ale magistratilor nu pot constitui obiect de reglementare si analiza, in cadrul unor raporturi de drept public inclusiv de drept administrativ, ci doar in cadrul raporturilor de dreptul muncii, inteles ca stiinta a dreptului ce „reglementeaza totalitatea raporturilor individuale si colective de munca"[26], sau mai recent, al dreptului profesional[27]cu specificul vadit al etapelor parcurse de magistrat, de la procesul de recrutare, continuand cu cel de promovare, responsabilizare si sanctionare si incheind cu modalitatile de eliberare din functie, dar comune pana la urma, cu cele parcurse si de celelalte categorii profesionale traditionale.”[28] 

„Concluzionand asupra tuturor argumentelor invocate si „tinand seama ca nici o ramura de drept nu se ocupa distinct si analitic de statutul magistratilor, suntem de parere ca problematica acestora trebuie sa se analizeze in cadrul dreptului muncii, inteles in sensul sau larg”[29]. Este un punct de vedere pe care il consideram intemeiat.”[30]


NOTE:

[1] A se vedea, S. Beligradeanu, Natura raportului juridic de munca al magistratilor, in „Dreptul”, nr. 7/2003, p. 29-30.
[2] Republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 826 din 13.09.2005, modificata si completata ulterior.
[3] Republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 259 din 30.09.2005, modificata si completata ulterior, abrogata prin Legea nr. 303/2004.
[4] I. Popa, Tratat privind profesia de magistrat in Romania, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2007, p. 402.
[5] A se vedea S. Beligradeanu,  op. cit., in „Dreptul” nr. 7/2003, p. 29-42.
[6] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 263 din 28.10.1996, modificata si completata ulterior.
[7] Republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 365 din 29.05.2007.
[8] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 279 din 21.04.2003, modificata si completata ulterior.
[9]  A se vedea I.T. Stefanescu, Tratat de dreptul muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti, 2007, p. 31.
[10] A se vedea I. Popa, op. cit., p. 395-396.
[11] A se vedea Decizia nr. 275/2002 a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 135 din 3.03.2003.
[12] A se vedea E. S. Tanasescu, Comentariu la Decizia 275/2002 a Curtii Constitutionale, in „Juridica” nr. 4/2003, p. 41.
[13]  A se vedea A. Ticlea, Tratat de dreptul muncii, Editia a II-a, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2007,  p. 24.
[14] A se vedea V. Hanga, Mic dictionar juridic, editia a II –a , Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2005, p. 129. De mentionat ca in perioada antebelica, magistratul a fost calificat si ca „un functionar al statului”. A se vedea, in acest sens, Expunerea de motive la Legea judecatoriilor de ocoale din 30 decembrie 1907 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 0 din 30.12.1907, abrogata prin Legea nr. 18/1948 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 35 din 12.02.1948).
In acelasi sens, Expunerea de motive la Legea pentru modificarea unor dispozitiuni din Legea pentru Curtea de Casatiune si Justitie, din anul 1912: „functionar inamovibil”: art. 2 din Legile pentru organizarea judecatoreasca din anii 1865, 1888 si 1890: „functionar judecatoresc”.
[15] A se vedea: S. Beligradeanu, I.T. Stefanescu, Codul muncii, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2003,  p. 53 si p. 80; V. I. Prisacaru, Functionarii publici, Editura All Beck, Bucuresti 2004, p. 590.
[16] A se vedea Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, DEX, Editat de Academia Romana, Institutul de lingvistica Iorgu Iordan, Editia a II-a Bucuresti, 1998, p 550.
[17] I. Popa, op. cit., p. 392.
In acest sens, a se vedea si Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectiile Unite, nr. VI, in  „Dreptul” nr. 8/2007, p. 247 – 252.
[18] A. Cioriciu, Consideratii privind transferul magistratilor, in Revista romana de dreptul muncii”, nr. 4/2006 p. 96 -97.
[19] I Popa, op. cit., p. 398.
[20] A. Ticlea, op. cit., p. 24.
[21] Idem, Competenta solutionarii litigiilor de munca in cazul functionarilor publici, in „Revista romana de dreptul muncii”, nr. 1/2006, p. 13-21.
[22] A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Editia a IV-a, vol. I, Editura ALL Beck, Bucuresti, 2005, p. 38.
[23] Ibidem, p. 40
[24]  Ibidem, p. 590,  nota 2.
[25] I Popa, op. cit., p. 36.
[26] A se vedea I.T. Stefanescu, op. cit., p. 49.
[27] Ibidem, p. 52–55.
[28] I Popa, op. cit., p. 401 - 402.
[29] A se vedea I.T. Stefanescu, op. cit., 2007, p. 32.
[30] I. Popa, op. cit., p.403.