ACCES GRATUIT
Proiect de lege - Ministerul Justitiei
Amenda penala, inlocuita cu munca in folosul comunitatii
Ministerul Justitiei a elaborat un proiect de lege privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, care are in vedere schimbarile care vor fi aduse prin noile Coduri in materie penala.
Articolul continuă mai jos
In expunerea de motive se arata ca prin proiectul de lege privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal se completeaza ampla reforma in materie penala si procesual penala ce se promoveaza la acest moment prin elaborarea de noi coduri penal si de procedura penala.
Astfel, completand prevederile substantiale si procesuale privind pedepsele, "proiectul detaliaza modul in care acestea sunt aduse la indeplinire astfel incat finalitatea acestora, si anume resocializarea persoanei majore condamnate, respectiv dezvoltarea fireasca si armonioasa fizica si psihica a minorului sau a tanarului condamnat, sa beneficieze de cat mai multe mijloace de aducere la indeplinire."
In ceea ce priveste prevederile noilor coduri, Ministerul Justitiei afirma ca acestea isi gasesc detalierea in proiect atat in ceea ce priveste reglementarea unor noi institutii, cum ar fi masurile educative neprivative de libertate ce se pot dispune in cazul infractorilor minori, cat si in ceea ce priveste instituirea unor distinctii clare intre atributiile diverselor institutii ale statului implicate in procesul de punere in executare si supraveghere a executarii pedepselor.
Munca in folosul comunitatii, in loc de amenda
Printre noutatile aduse de proiectul de lege se numara si cele referitoare la executarea pedepsei amenzii. Astfel, ca element de noutate fata de actualele reglementari, proiectul stabileste modalitatea de inlocuire a amenzii cu munca in folosul comunitatii, precum si aspecte privind supravegherea si controlul executarii muncii in folosul comunitatii, reflectandu-se astfel prevederile noului Cod penal in materie.
"Proiectul dezvolta prevederile Codului penal, reglementand durata si conditiile de executare a muncii in folosul comunitatii, precum si modalitatea de inlocuire a amenzii cu pedeapsa inchisorii", precizeaza Ministerul Justitiei
Intrarea in vigoare
Aplicarea legii este prevazuta odata cu intrarea in vigoare a noului Cod penal si a noului Cod de procedura penala.
Abrogari de acte normative
Proiectul de lege prevede abrogarea Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, precum si a Decretului nr.545/1972 privind executarea masurii educative a internarii minorilor infractori intr-un centru de reeducare, publicat in Buletinul Oficial nr.162 din 30 decembrie 1972, precum si a oricarei dispozitii contrare.
_____________
Pentru mai multe informatii, puteti consulta Expunerea de motive si Proiectul de Lege.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (1)