Prescriptia extinctiva vs. cererea de lichidare a pretentiilor referitoare la cheltuielile de inmormantare

Practica neunitara a instantelor de judecata

In recursul interesul legii, Procurorul general a constatat ca in practica instantelor de judecata s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar in legatura cu interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 728 raportate la dispozitiile art. 774, 775, 777, 896 din Codul civil si ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, sub aspectul regimului juridic al cererilor privind lichidarea pretentiilor referitoare la cheltuielile de inmormantare, ce reprezinta sarcinile pasivului succesoral si caracterul prescriptibil sau imprescriptibil al acestora.

I. Unele instante au apreciat ca cererile privind lichidarea pretentiilor referitoare la cheltuielile de inmormantare, reprezinta sarcinile pasivului succesoral si urmeaza regimul juridic al actiunii de iesire din indiviziune, si prin urmare au un caracter imprescriptibil.

S-a motivat ca dreptul de creanta pretins cu acest titlu izvoraste din starea de indiviziune, iar potrivit dispozitiilor art. 774 si art. 777 din Codul civil, coerezii contribuie si platesc datoriile si sarcinile succesiunii, proportional cu partea ereditara a fiecaruia.

Astfel, transmiterea succesorala are ca obiect nu numai drepturile, ci si datoriile si sarcinile succesiunii si ca atare, pe cale succesorala se transmite, atat activul cat si pasivul mostenirii.

Spre deosebire de datorii, prin sarcini se inteleg toate obligatiile privitoare la mostenire si care se nasc in persoana succesorilor, atat la deschiderea succesiunii cat si dupa aceasta data.

Acceptand mostenirea defunctului, paratii au acceptat pur si simplu atat activul cat si pasivul. Starea de indiviziune se reflecta atat asupra activului cat si asupra pasivului, ce compune masa succesorala, iar actiunea de iesire din indiviziune este imprescriptibila, motiv pentru care si cheltuielile de inmormantare si pentru pomeniri sunt imprescriptibile.

Numai daca un tert, persoana straina de succesiune ar fi suportat cheltuielile de inmormantare sau pomeniri, s-ar pune problema prescrierii dreptului de a le pretinde de la succesorii legali.

II. Alte instante, dimpotriva au considerat ca cererile cu privire la asemenea cheltuieli au un caracter prescriptibil, intrucat reprezinta un drept de creanta, ce se poate valorifica in termen de 3 ani, calculat de la data nasterii dreptului la actiune.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instantele au retinut ca pasivul succesoral se compune din datoriile si sarcinile mostenirii, potrivit dispozitiilor art. 774 din Codul civil.

Sarcinile mostenirii sunt acele obligatii care, fara a fi existat in patrimoniul celui ce lasa mostenirea, se nasc in persoana mostenitorului la deschiderea mostenirii sau, ulterior, independent de vointa defunctului sau din vointa lui si includ si cheltuielile de inmormantare, precum si cele efectuate de mostenitori cu parastasele pentru pomenirea autorilor lor, la diferite intervale de timp, conform obiceiurilor.

Obligatia de plata a cheltuielilor de inmormantare din partea rudelor defunctului are un caracter preponderent moral, iar nu unul contractual si, in consecinta, dreptul de creanta, in favoarea persoanei care a suportat aceste cheltuieli, se naste fata de ceilalti comostenitori de la data efectuarii platii, eventual de la data realizarii transmisiunii succesorale catre mostenitorii nerenuntatori.

S-a aratat ca, desi cererea de partaj succesoral poate fi introdusa oricand, potrivit dispozitiilor art. 728 din Codul civil, fiind, ca atare, imprescriptibila extinctiv, cererea prin care se solicita cheltuielile de inmormantare, inclusiv cele efectuate de mostenitori cu parastasele pentru pomenirea memoriei autorului lor, la diferite intervale de timp, conform obiceiurilor este supusa prescriptiei extinctive, chiar daca se valorifica in cadrul procesului de partaj, instanta fiind obligata sa verifice, din oficiu, acest aspect.

S-a concluzionat ca actiunea in legatura cu pasivul succesoral, ce consta in cheltuielile de inmormantare si cele legate de obiceiurile ulterioare, practicate in memoria defunctilor, are un caracter personal, deoarece urmareste valorificarea unei creante si este supusa termenului general de prescriptie, de 3 ani, prevazut de dispozitiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, indiferent daca se judeca in cadrul actiunii de iesire din indiviziune sau se valorifica printr-o cerere separata.

Procurul general a apreciat ca acest ultim punct de vedere este in conformitate cu litera si spiritul legii.


Argumentele Procurorului general

Potrivit dispozitiilor art. 728 alin. 1 din Codul civil: „Nimeni nu poate fi obligat a ramane in indiviziune. Un coerede poate oricand cere imparteala succesiunii chiar daca ar exista conventii sau prohibitii contrare”.

Din interpretarea acestei norme legale, rezulta ca obiectul actiunii de imparteala, respectiv dreptul subiectiv al partilor este un drept real care nu se stinge prin prescriptia extinctiva.

Intrucat exista o intima legatura intre dreptul subiectiv si actiunea de iesire din indiviziune, aceasta capata acelasi caracter cu al dreptului in discutie.

Actiunea de iesire din indiviziune dobandeste, astfel, caracterul unei actiuni imprescriptibile, spre deosebire de dreptul de a accepta mostenirea, care este prescriptibil in termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, in conformitate cu dispozitiile art. 700 din Codul civil.

Prin urmare, iesirea din indiviziune, poate fi ceruta oricand, de oricare dintre coindivizari, indiferent de timpul trecut de la deschiderea mostenirii.

In cadrul actiunii de impartire a bunurilor succesorale, instanta judecatoreasca trebuie sa solutioneze si cererile formulate de mostenitori privind drepturile si obligatiile succesorilor, printre care si cererile de aducere la masa de impartit si a altor bunuri, a fructelor acestora, a datoriilor si sarcinilor succesiunii.

Astfel, la decesul unei persoane fizice, patrimoniul ei, intransmisibil in timpul vietii, se transmite asupra mostenitorilor, legali sau testamentari. Fiind vorba de un patrimoniu, o universalitate, el va cuprinde nu numai drepturile, dar si obligatiile defunctului, transmisiunea vizand, ca atare, atat activul, cat si pasivul succesoral.

In principal, transmisiunea succesorala are ca obiect numai drepturile si obligatiile defunctului ce au continut patrimonial, cele personale nepatrimoniale fiind netransmisibile, pe cale de mostenire.

In timp ce in alcatuirea activului succesoral intra drepturile reale principale sau accesorii (proprietate, uzufruct, uz, abitatie, superficie, servitute, dreptul real de folosinta, ipoteca si gajul), drepturi de creanta sau drepturi patrimoniale rezultand din creatie intelectuala, din componenta pasivului succesoral fac parte datoriile si sarcinile mostenirii.

Prin datorii succesorale se inteleg acele obligatii patrimoniale ale defunctului, care indiferent de izvorul lor (contractual, delictual, legal, etc.), exista in patrimoniul succesoral la data deschiderii mostenirii, inclusiv datoriile defunctului fata de mostenitori.
In aceasta categorie nu intra obligatiile care se sting prin moartea celui ce lasa mostenirea, respectiv obligatiile legate de o calitate personala a defunctului (cum ar fi intretinerea datorata in calitate de ruda sau de sot), sau care au fost contractate intuitu personae.

Spre deosebire de datoriile succesiunii, care constituie pasivul mostenirii stricto sensu, intrucat sunt obligatii care il tineau pe defunct la data decesului, sarcinile mostenirii sunt obligatii care se nasc dupa data deschiderii mostenirii, dar care decurg din faptul decesului lui de cujus.

Ele incumba nu atat mostenitorilor, cat mai degraba mostenirii.

Fiind urmarea directa a mortii lui de cujus, aceste obligatii sunt asimilate, in principiu, datoriilor propriu-zise ale succesiunii, urmand regimul juridic al acestora, chiar daca se nasc dupa deschiderea succesiunii si nu l-au tinut niciun moment, direct, pe defunct.

In componenta acestor sarcini se includ si cheltuielile legate de inmormantarea defunctului, adica atat inmormantarea propriu-zisa cat si slujbele religioase, parastasele pentru pomenirea memoriei autorului, la diferite intervale de timp, dupa data inmormantarii, conform traditiilor crestinesti, precum si contravaloarea unor monumente funerare, deoarece toate aceste cheltuieli sunt cauzate de decesul lui de cujus.

Cheltuielile de inmormantare sunt apartenente pasivului succesoral, ca obligatii, ce se nasc in sarcina mostenitorilor, odata cu deschiderea succesiunii.

Obligatia de a suporta pasivul mostenirii revine mostenitorilor universali sau cu titlu universal, adica toti mostenitorii legali, inclusiv statul, legatarii universali si cu titlu universal, pentru ca numai ei dobandesc intregul patrimoniu sau o fractiune din patrimoniul defunctului.

Legatarii cu titlu particular, nefiind decat dobanditorii unui anumit drept, nu raspund pentru pasivul mostenirii, decat in anumite situatii, respectiv:
- cand legatul are ca obiect o parte dintr-o mostenire care cuprinde atat drepturi, cat si obligatii;
- cand legatul particular are ca obiect un imobil ipotecat;
- cand testatorul a impus legatarului plata unei datorii sau a unui legat.

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 774 din Codul civil: „Coerezii contribuie la plata datoriilor si sarcinilor succesiunii, fiecare in proportie cu ce ia”.

De asemenea, prevederile art. 775 din acelasi act normativ, arata ca: „Legatarul cu titlu universal contribuie deopotriva cu erezii in proportie cu emolumentul sau. Cel particular nu contribuie”, iar dispozitiile art. 777 din Codul civil statueaza ca si „coerezii platesc datoriile si sarcinile succesiunii, fiecare in proportie cu partea sa ereditara”.

In acelasi sens, sunt si dispozitiile art. 896 din Codul civil, potrivit carora: „Legatarul unei fractiuni de ereditate este obligat la sarcinile si datoriile succesiunii testatorului, personal, in proportie cu partea sa si ipotecar pentru tot”.

Asadar, datoriile si sarcinile mostenirii se impart, de drept, intre succesorii universali sau cu titlu universal, chiar din ziua deschiderii succesiunii, proportional cu partea la care sunt chemati la succesiune, fara a se deosebi, dupa cum se bucura sau nu de sezina.

Regula diviziunii de drept a pasivului succesoral, proportional cu partea (cota – parte) ce revine fiecarui mostenitor, se aplica atat in cazul acceptarii pure si simple a mostenirii, cat si in cazul acceptarii sub beneficiu de inventar.

Astfel, chiar daca acceptarea este pura si simpla, mostenitorul nu raspunde solidar pentru pasiv, ci numai fiecare in proportie cu partea ce ii revine in baza dreptului sau succesoral, riscul insolvabilitatii unui mostenitor fiind suportat de creditor, asa cum el suporta si riscul insolvabilitatii mostenirii, daca mostenitorii o accepta sub beneficiu de inventar.

Nici calitatea succesorilor universali sau cu titlu universal de a fi mostenitori sezinari sau nesezinari nu are relevanta sub aspectul divizarii pasivului succesoral, intrucat, pasivul succesoral se divide de drept intre mostenitori, de la data deschiderii mostenirii, creditorii putand actiona pentru plata creantei si impotriva mostenitorilor nesezinari. Obligatia de plata a pasivului nu este o consecinta a sezinei, ci a transmisiunii universale sau cu titlu universal.

Intrucat, prin mostenire se transmit nu numai drepturile celui care lasa mostenirea, ci si obligatiile si sarcinile succesiunii, este normal ca in cadrul actiunii complexe de iesire din indiviziune, sa fie solutionate, fiind conexe, toate pretentiile reciproce dintre mostenitori, inclusiv cele legate de lichidarea pasivului.

Faptul ca lichidarea pasivului succesoral are loc concomitent cu solutionarea actiunii de iesire din indiviziune care, asa cum am mentionat, este imprescriptibila extinctiv, nu justifica concluzia ca, pe cale de consecinta, cererea de impartire intre mostenitori a cheltuielilor de inmormantare sa aiba acelasi caracter.

Actiunea in legatura cu astfel de cheltuieli, precum si cele legate de parastasele si obiceiurile ulterioare, practicate in memoria defunctilor, are un caracter personal si este supusa termenului general de prescriptie de 3 ani, prevazut de dispozitiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, republicat, indiferent daca se valorifica in cadrul actiunii de partaj, sau pe cale separata.
Aceasta deoarece, regulile de fond ale prescriptiei se impun a fi aplicate in raport de natura dreptului si nu in raport de cadrul procedural al valorificarii.

In aceasta situatie, mostenitorul care a platit in intregime cheltuielile de inmormantare, se va putea intoarce impotriva coerezilor sai, in cazul in care plata a fost voluntara, prin actiunea personala nascuta din gestiunea de afaceri.

De asemenea, mostenitorul care a acceptat o succesiune, intra vires hereditatis, si a platit in mod voluntar o datorie sau sarcina a succesiunii din propriul sau patrimoniu, se subroga, potrivit prevederilor art. 1108 pct. 4 din Codul civil, in drepturile creditorului, situatie in care poate cere restituirea platii nedatorate.

In cazul in care mostenitorul care a platit intreaga datorie mai mult decat partea sa contributiva a fost obligat sa o faca, el are la alegere, contra celorlalti succesori universali sau cu titlu universal, fie actiunea in garantie a impartelii, conform art. 787 din Codul civil, fie o actiune rezultand din subrogatie legala.

Toate actiunile sus-mentionate, pe care le poate folosi mostenitorul, care a platit in intregime cheltuielile de inmormantare mai mult decat partea sa contributiva, sunt personale, deoarece, prin intermediul lor se pot valorifica pretentii intemeiate pe drepturi de creanta, care se prescriu, potrivit dispozitiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958, republicat, intr-un termen de 3 ani.

Avand in vedere ca posesia exercitata de catre mostenitorul solvens asupra bunurilor succesorale are caracter intrerupator de prescriptie, apreciem ca termenul de prescriptie de 3 ani incepe sa curga, potrivit art. 17 alin 2 din Decretul nr. 167/1958, republicat, de la data formularii cererii de iesire din indiviziune, ce ar putea avea ca rezultat deposedarea creditorului de bunurile succesorale.

In unele situatii, insa, cheltuielile de inmormantare pot fi solicitate in afara procesului de partaj, chiar de catre persoane care, desi nu au calitatea de mostenitor legal al defunctului si nici pe aceea de mostenitor testamentar, au suportat aceste cheltuieli, caz in care, acestia le pot pretinde de la succesorii lui de cujus, in termenul general de prescriptie, care curge de la data efectuarii acelor cheltuieli.

In consecinta, cheltuielile de inmormantare, cele de doliu, cheltuielile legate de slujbele religioase, parastasele pentru pomenirea memoriei autorului la diferite intervale de timp, dupa data inmormantarii, conform obiceiurilor crestine, precum si contravaloarea unor monumente funerare sunt obligatii, care nu au incumbat niciodata defunctului, ce fac parte din categoria sarcinilor succesiunii.

Aceste cheltuieli alcatuiesc adevarate sarcini ale mostenirii.

Ele apartin pasivului succesoral, ca obligatii ce se nasc in sarcina mostenitorilor, odata cu deschiderea mostenirii sau ulterior si au un caracter prescriptibil, reprezentand drepturi de creanta ce se pot valorifica in termenul general de prescriptie de 3 ani, prevazut de dispozitiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, republicat.