Potrivit art. 39 alin. (2) lit. d) din Codul muncii1, salariatul are obligaþia de fidelitate faþã de angajator în executarea atribuþiilor de serviciu. Este fireascã aceastã obligaþie întrucât, raportul juridic de muncã este unul intuitu personae, bazat pe încrederea reciprocã a pãrþilor. Încrederii manifestate de angajator, trebuie sã-i corespundã o obligaþie de fidelitate (loialitate) a salariatului.
Obligaþia de fidelitate constituie o obligaþie principalã a salariatului, pe durata executãrii contractului individual de muncã, de a se abþine de la sãvârºirea oricãrui act sau fapt ce ar putea dãuna intereselor angajatorului, fie prin concurenþã, fie prin lipsã de discreþie cu privire la informaþiile confidenþiale (secrete) privindu-l pe angajator, de naturã tehnicã, economicã, managerialã, comercialã, etc., la care are acces, permanent sau ocazional, prin activitatea pe care o desfãºoarã.
Prin specificul sãu, obligaþia în discuþie are un caracter permanent pe întreaga duratã a existenþei contractului individual de muncã (chiar ºi atunci când e suspendat). Ea însã, nu acþioneazã niciodatã dupã încetarea contractului individual de muncã.
Pentru concretizarea obligaþiei de fidelitate este posibilã aplicarea prin analogie a dispoziþiilor art. 21 alin. (2) din Codul muncii (care se referã la clauza de neconcurenþã), pãrþile stabilind prin acordul lor unele precizãri în contractul individual de muncã ºi anume:
- activitãþile interzise salariatului, în cazul în care el ar desfãºura, în timpul liber, o activitate în beneficiul unor terþi;
- determinarea unor terþi;
- aria geograficã în care salariatul s-ar afla în competiþie realã cu angajatorul.
Dar angajatorul poate introduce în regulamentul intern6 obligaþia de neconcurenþã pe parcursul executãrii contractului individual de muncã, prin instituirea obligaþiei de loialitate, onestitate ºi profesionalism faþã de unitate, cu sensul interzicerii desfãºurãrii unei activitãþi de aceeaºi naturã la alte societãþi comerciale concurente – strict determinate – dintr-o anumitã arie geograficã de asemenea determinatã concret.
Similar, angajatorul poate detalia în regulamentul intern informaþiile confidenþiale (secrete) care-l privesc pe angajator, de naturã tehnicã, economicã, managerialã, comercialã, etc., pe care salariatul este obligat sã nu le divulge.
S-a considerat, în practica judiciarã cã încheierea contractului de locaþie de gestiune între salariat ºi unitate, al cãrui obiect îl constituie însãºi activitatea pe care salariatul o realiza în cadrul atribuþiilor sale de serviciu, are drept consecinþã încetarea raporturilor de muncã dintre salariat ºi angajator, noua calitate dobânditã de fostul salariat (ºi anume aceea de comerciant), fiind incompatibilã cu aceea de salariat.
Potrivit art. 21 din Codul muncii, „la încheierea contractului individual de muncã sau pe parcursul executãrii acestuia, pãrþile pot negocia ºi cuprinde în contract o clauzã de neconcurenþã prin care salariatul sã fie obligat ca dupã încetarea contractului sã nu presteze, în interes propriu sau al unui terþ, o activitate care se aflã în concurenþã cu cea prestatã la angajatorul sãu, în schimbul unei indemnizaþii de neconcurenþã lunare pe care angajatorul se obligã sã o plãteascã pe toatã perioada de neconcurenþã”.
Obligaþia respectivã, se considerã în literatura juridicã9, face parte din conþinutul obligaþiei generale de fidelitate a salariatului faþã de angajatorul sãu. De aceea, modificarea Codului muncii în ceea ce priveºte aceastã clauzã prin Ordonanþa de urgenþã a Guvernului nr. 65/200510, precum ºi prin Legea nr. 371/2005 de aprobare a acestei ordonanþe11, este radicalã, în sensul cã nu mai vizeazã ºi perioada în care contractul individual de muncã este în fiinþã, ci exclusiv, perioada de dupã încetarea acestuia, adicã etapa postcontractualã.
O clauzã de neconcurenþã este inadmisibilã pe perioada existenþei contractului individual de muncã, de vreme ce obligaþia legalã de fidelitate, prevãzutã de art. 39 alin. (2) lit. d) din Codul muncii, include ºi obligaþia de neconcurenþã.
Pentru a-ºi produce efectele, clauza menþionatã este supusã unor condiþii, prevãzute expres în art. 21 alin. (2) ºi (3), art. 22 ºi art. 23 din Codul muncii.
Esenþial este ca aceastã clauzã sã fie prevãzutã expres în contract, înscrisã, fie iniþial cu ocazia încheierii lui, fie ulterior pe parcursul executãrii sale.
La fel ca în cazul contractului individual de muncã, forma scrisã pe care trebuie sã o îmbrace clauza de neconcurenþã este cerutã numai ad probationem.
În cuprinsul contractului trebuie prevãzute:
- în mod concret, activitãþile ce sunt interzise salariatului (mai precis, fostului salariat), la data încetãrii contractului;
- cuantumul indemnizaþiei lunare plãtitã de cãtre angajator celui în cauzã ce se negociazã ºi este de cel puþin 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetãrii contractului individual de muncã sau, în cazul în care durata contractului a fost mai micã de 6 luni, din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acestuia pe durata contractului;
- perioada pentru care clauza îºi produce efectele, ce poate fi de maximum 2 ani de la data încetãrii contractului individual de muncã;
- terþii, fireºte în special comercianþii, în favoarea cãrora se interzice prestarea activitãþii;
- aria geograficã (localitatea, judeþul etc.) unde salariatul poate fi în realã competiþie cu angajatorul.
Comentarii articol (0)