Formarea profesionala a salariatilor. Forme de formare profesionala. Planul de formare profesionala

Autor – Carmen Rãºcanu, ªef birou Îndrumare angajatori ºi angajaþi în domeniul relaþiilor de muncã din cadrul Inspectoratului Teritoral de Muncã Galaþi

1. Formarea profesionalã a salariaþilor

Formarea profesionalã a salariaþilor este reglementatã prin Legea 53/2003, Codul Muncii, Legea 325/2002, privind formarea profesionalã a adulþilor, dar ºi prin Contractele colective de muncã la toate nivelele.

Formarea profesionalã trebuie realizatã atât în interesul firmei, în scopul îndeplinirii de cãtre salariat a obiectivelor postului, dar ºi în interesul acestuia, chiar dacã formarea nu are legãturã cu atribuþiile de serviciu, sau interesele firmei.

În acest sens, Codul Muncii defineºte la art.188 obiectivele principale ale formãrii profesionale a salariaþilor, ca fiind:
a) adaptarea salariatului la cerinþele postului sau ale locului de muncã;
b) obþinerea unei calificãri profesionale;
c) actualizarea cunoºtinþelor ºi deprinderilor specifice postului ºi locului de muncã ºi perfecþionarea pregãtirii profesionale pentru ocupaþia de bazã;
d) reconversia profesionalã determinatã de restructurari socioeconomice;
e) dobândirea unor cunoºtinþe avansate, a unor metode ºi procedee moderne, necesare pentru realizarea activitãþilor profesionale;
f) prevenirea riscului ºomajului;
g) promovarea în muncã ºi dezvoltarea carierei profesionale.

Participarea la formare profesionalã poate avea loc la inițiativa angajatorului sau la inițiativa salariatului.

Modalitatea concretã de formare profesionalã, drepturile ºi obligaþiile pãrþilor, durata formãrii profesionale, precum ºi orice alte aspecte legate de formarea profesionalã, inclusiv obligaþiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionalã, se stabilesc prin acordul pãrþilor ºi fac obiectul unor acte adiþionale la contractele individuale de munca.

2. Forme de formare profesionalã

Formele prin care se realizeazã formarea profesionalã a salariaþilor pe care Codul Muncii le enumerã la art.189 sunt:
a) participarea la cursuri organizate de cãtre angajator sau de cãtre furnizorii de servicii de formare profesionalã din þarã sau din strãinãtate;
b) stagii de adaptare profesionalã la cerinþele postului ºi ale locului de muncã;
c) stagii de practicã ºi specializare în þarã ºi în strãinãtate;
d) ucenicie organizatã la locul de muncã;
e) formare individualizatã;
f) alte forme de pregãtire convenite între angajator ºi salariat.

CCMUN 2007-2010 restrânge formele de formare profesionalã, definind la art. 83, alin.1:
a) formarea profesionalã - orice procedurã prin care o persoanã dobândeºte o calificare atestatã printr-un certificat sau o diplomã, eliberate conform legii
b) formarea profesionalã continuã - procedura prin care o persoanã, având deja o calificare ori o profesie, dobândeºte noi competenþe cognitive ºi funcþionale (deprinderi)

Se mai poate remarca ºi convenþia pãrþilor semnatare a CCMUN 2007-2010, prin care formarea profesionalã ºi formarea profesionalã continuã cuprind ºi teme din domeniul relaþiilor de muncã.

Formarea profesionalã a adulþilor, în sensul Legii formãrii profesionale a adulþilor, cuprinde formarea profesionalã iniþialã ºi formarea profesionalã continuã organizate prin alte forme decât cele specifice sistemului naþional de învãþãmânt.

Astfel, formarea profesionalã iniþialã a adulþilor asigurã pregãtirea necesarã pentru dobândirea competenþelor profesionale minime necesare pentru obþinerea unui loc de muncã, iar formarea profesionalã continuã este ulterioarã formãrii iniþiale ºi asigurã adulþilor fie dezvoltarea competenþelor profesionale deja dobândite, fie dobândirea de noi competenþe.

Legea formãrii profesionale a adulþilor prevede ca forme de formare în ceea ce priveºte cursurile organizate de furnizorii de formare profesionalã acreditaþi, iniþierea, specializarea, perfecþionarea ºi calificarea.

3. Obligaþiile angajatorilor

Angajatorii au o serie de obligaþii în ceea ce priveºte formarea profesionalã a salariaþilor, stabilite de Codul Muncii ºi de contractele colective.

Obligaþii ale angajatorilor privind formarea profesionalã a salariaþilor:

1. Sã asigure participarea la programe de formare profesionalã pentru toþi salariaþii, pe cheltuiala firmei, dupã cum urmeazã:
a) cel puþin o data la 2 ani, dacã au cel puþin 21 de salariaþi;
b) cel puþin o data la 3 ani, dacã au sub 21 de salariaþi.

2. În cazul în care nu asigurã pe cheltuiala sa un curs salariaþilor, trebuie sã acorde celor care urmeazã o formã de formare profesionalã pe cheltuiala lor, un concediu plãtit de maxim 10 zile lucrãtoare (80 de ore). Acest concediu se acordã salariaþilor care solicitã acest lucru.

3. Sã elaboreze anual ºi sã aplice planuri de formare profesionalã, cu consultarea sindicatului/reprezentanþilor salariaþilor. Planul de formare profesionalã elaborat devine anexã la contractul colectiv de muncã încheiat la nivel de unitate.

Salariaþii au dreptul, pentru a se forma profesional pe cheltuiala lor, la concedii cu platã, sau fãrã platã.

Concediul plãtit pentru studii este de maxim 10 zile lucrãtoare ºi se poate lua ºi fracþionat. Se acordã atunci când angajatorul nu i-a plãtit salariatului o formã de formare profesionalã, în condiþiile descrise mai sus.

Concediul fãrã platã pentru studii poate fi solicitat de cãtre salariat oricând urmeazã o formã de formare, ori susþine examene de promovare într-un an superior sau de absolvire a unor forme de învãþãmânt, iar durata acestuia este conform prevederilor Regulamentului intern sau contractului colectiv aplicabil al firmei. Angajatorul poate sã nu aprobe concediul fãrã platã pentru studii numai dacã lipsa salariatului de la serviciu ar prejudicia grav desfãºurarea activitãþii, având în prealabil acordul sindicatului sau al reprezentanþilor salariaþilor, dupã caz.

Salariatul trebuie sã înainteze angajatorului cererea de concediu cu sau fãrã platã pentru studii, cu cel puþin 30 de zile înainte de data la care doreºte sã înceapã concediul. În cerere salariatul trebuie sã precizeze data începerii formãrii profesionale, domeniul ºi durata acestuia precum ºi denumirea instituþiei de formare profesionalã.

O altã obligaþie este stabilitã ºi în CCMUN 2007-2010, care prevede cã în cazul în care unitatea urmeazã sã-ºi schimbe parþial sau total profilul de activitate, aceasta va informa ºi va consulta sindicatul cu cel puþin 2 luni înainte de aplicarea mãsurii ºi va oferi propriilor salariaþi posibilitatea de a se califica sau recalifica înainte de a apela la angajãri de forþã de muncã din afarã.

4. Planul de formare profesionalã

În privinþa adoptãrii ºi aplicãrii planului de formare profesionalã, CCMUN 2007-2010 stabileºte cã la încheierea contractelor colective de muncã la nivel de unitãþi, se va þine seama cel puþin de urmãtoarele:
a) identificarea posturilor pentru care este necesarã formarea profesionalã, a cãilor de realizare
b) adoptarea programului anual ºi controlul aplicãrii acestuia se vor face de comun acord de cãtre sindicat ºi angajator
c) cheltuielile pentru activitatea de formare profesionalã a salariaþilor se suporta de cãtre unitãþi
d) sindicatul va participa, prin împuterniciþii sãi, la orice forma de examinare organizatã în vederea absolvirii unui curs de formare profesionalã în cadrul unitãþii
e) angajatorii ºi sindicatele vor adopta mãsurile necesare pentru încurajarea ºi înlesnirea participãrii femeilor la programele de formare profesionalã

Programele de formare adoptate de angajatori vor fi aduse la cunoºtinþa tuturor salariaþilor în termen de 3 zile de la adoptare, prin afiºare în interiorul unitãþii, în locuri adecvate ºi uºor accesibile pentru angajaþi.

Dacã majoritatea contractelor colective de muncã pe ramuri de activitate preiau integral prevederile CCMUN, contractul colectiv al ramurii transporturi stabileºte mai detaliat conþinutul planurilor de formare profesionalã elaborate de angajator, la întocmirea cãrora se va þine cont de cel puþin urmãtoarele:
a) justificarea necesitãþii de formare profesionalã
b) eºalonarea trimestrialã a mãsurilor, termenelor ºi fondurilor alocate fiecãrei mãsuri
c) responsabilii din partea angajatorului, implicaþi în realizarea planului de formare profesionalã
d) modalitãþi de înscriere, participare la program
e) procedurile de convocare ºi de scoatere din producþie a participanþilor la cursurile teoretice ºi practice de formare profesionalã

În practicã apar douã probleme legate de formarea profesionalã a salariaþilor. Prima se referã la faptul cã la deschiderea sau dezvoltarea unei activitãþi angajatorii nu gãsesc lucrãtori calificaþi pentru domeniul respectiv, iar formele de formare profesionalã organizate de furnizorii acreditaþi dureazã destul de mult, pentru meserii, de exemplu, între 4 ºi 6 luni.

O a doua problemã este legatã de stabilirea anualã a unor forme de formare profesionalã în planul de formare, în special pentru "meseriaºi" (lacãtuºi, strungari ori constructori). Identificarea ºi organizarea unor forme de formare profesionalã, altele decât cursurile de calificare, este dificilã ºi datoritã ofertei reduse a furnizorilor de formare profesionalã.

Legea 325/2002 defineºte competenþa profesionalã ca fiind capacitatea de a realiza activitãþile cerute la locul de muncã la nivelul calitativ specificat în standardul ocupaþional.

Competenþele profesionale se dobândesc, conform aceleiaºi legi, pe 3 cãi:
1. calea formalã, prin care se înþelege parcurgerea unui program organizat de un furnizor de formare profesionalã
2. calea non-formalã, prin care se înþelege practicarea unor activitãþi specifice direct la locul de muncã sau autoinstruirea
3. calea informalã, prin care se înþelege orice modalitate de formare profesionalã neinstituþionalizatã, nestructuratã ºi neintenþionatã - contact nesistematic cu diferite surse ale câmpului socio-educaþional, familie, societate sau mediu profesional

Având în vedere cã legea recunoaºte faptul cã salariaþii pot dobândi competenþa de a realiza atribuþiile unui loc de muncã ºi prin forme neinstituþionalizate, se poate spune cã un lucrãtor poate ocupa un post pentru care nu deþine o diplomã sau certificat, dacã a practicat activitãþi specifice ºi dacã, dupã verificare prealabilã a aptitudinilor profesionale ºi personale prevãzutã de art.29 din Codul Muncii, a dovedit cã deþine competenþele necesare realizãrii activitãþilor cerute la locul de muncã, la nivelul calitativ specificat în standardul ocupaþional. Excepþie fac situaþiile în care prin lege, standarde sau statute profesionale se prevãd condiþii de nivel al studiior sau calificare. De exemplu un sudor care este autorizat ISCIR, trebuie sã aibã calificare atestatã prin certificat eliberat de un furnizor de formare acreditat.

Legea 325/2002, privind formarea profesionalã a adulþilor mai prevede faptul cã, evaluarea ºi certificarea competenþelor profesionale obþinute pe alte cãi decât cele formale, se fac în centre de evaluare a competenþelor profesionale. Aceste centre nu sunt acreditate de Consiliul Naþional de Formare Profesionalã a Adulþilor sã evalueze ºi sã certifice competeþe pentru toate ocupaþiile, ci doar pentru acele ocupaþii pentru care fac dovada cã au condiþii de certificare.

Planul de formare profesionalã întocmit – ºi realizat – de cãtre angajatori, asigurã formarea profesionalã iniþialã, dar mai ales formarea profesionalã continuã a salariaþilor, definitã de lege ºi de CCMUN.

Dezvoltarea competenþelor profesionale deja dobândite, sau dobândirea de noi competenþe de cãtre salariaþi, se pot realiza atât prin cursuri de iniþiere, specializare sau perfecþionare, organizate de cãtre unitate sau furnizori de formare acreditaþi, dar ºi prin organizarea de forme scurte de pregãtire, cum sunt seminariile, colocviile, sesiunile de training, sau pur ºi simplu întâlniri ale lucrãtorilor cu specialiºti în domeniul lor de activitate, sau domenii conexe.

Una din competenþele comune diferitelor ocupaþii, dobânditã în urma parcurgerii unui program de formare profesionalã, este aceea de dezvoltare personalã, prin urmare rezultatul concret al unei forme de formare nu trebuie sã fie numai deprinderea unei noi competenþe, ci poate fi ºi dezvoltarea personalã a lucrãtorului.

5. Obligaþiile angajaþilor

Salariaþii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesionalã mai mare de 60 de zile, cu scoatere din activitate cel puțin 25% din programul de lucru nu pot avea inițiativa încetãrii contractului individual de muncã o perioada de cel puþin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesionalã. Obligaþia se menține și în situația în care salariații formați în condițiile de mai sus au fost concediaþi în perioada stabilitã prin actul adiþional, pentru motive disciplinare, sau al cãror contract individual de muncã a încetat ca urmare a arestãrii preventive pentru o perioada mai mare de 60 de zile, a condamnãrii printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã pentru o infracþiune în legãturã cu munca lor, precum ºi în cazul în care instanța penalã a pronunþat interdicþia de exercitare a profesiei, temporar sau definitiv.

Nerespectarea de cãtre salariat a dispoziþiei prevãzutã mai sus, determinã obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregãtirea sa profesionalã, proporþional cu perioada nelucratã din perioada stabilitã conform actului adiþional la contractul individual de muncã.

Cursurile sau stagiile de formare au, de obicei, o duratã mai micã de 60 de zile, dar cheltuielile angajatorului pot fi mari, de exemplu în cazul unor stagii de practicã sau specializare în strãinãtate. Dacã salariatul astfel format are inițiativa încetãrii activitãții într-un termen scurt de la formare, iar înlocuirea acestuia presupune, de exemplu, formarea altui salariat, în aceleași condiții, apare fireascã dorința angajatorului de a recupera, în parte, suma cheltuitã cu formarea salariatului.

Dar, numai actul adițional încheiat în condițiile descrise mai sus, prevãzute la art.195 din Codul Muncii, poate duce la recuperarea cheltuielilor prilejuite de formarea profesionalã a unui salariat.

În acest sens, prof. Alexandru Țiclea aratã în ”Tratat de dreptul muncii” (Ediþia a III-a, Editura Universul Juridic, Bucureºti, 2009, p. 257), cã „exigențele impuse de art. 195 din Codul Muncii vizeazã numai formarea profesionalã inițiatã de angajator nu și pe cea promovatã de salariat. În aceastã ultimã situație, angajatorul decide asupra condițiilor participãrii menționate, inclusiv în ceea ce privește durata cursului sau stagiului, precum și cheltuielile de școlarizare (art.196 din Codul muncii)”.