Antica si Compania “R” vs. Romania (nr. 26732/03)
Aplicantii sunt Andreea Florin Antica, cetatean roman, nascut in 1971, cu domiciliul in Bucuresti, si Compania de stat „R”, editura inregistrata in Bucuresti. In anul 1999, ziarul Romania Libera a publicat doua articole foarte mediatizate, care detaliau cazul companiei americane falimentare Megapower la care statul roman a participat cu un capital considerabil. In aceste conditii aplicantii, autorii articolelor, au fost gasiti vinovati de defaimare pentru ca in cadrul articolelor l-au acuzat de frauda pe unul dintre managerii companiei Megapower. Aplicantii si-au formulat plangerea in baza Art.10 din Conventie, ce garanteaza libertatea de expresie, precum si in baza Art. 6, reclamand nu numai condamanarea, ci si faptul ca aceasta a fost rezultatul unui proces inechitabil si excesiv de indelungat.
Grosaru vs. Romania (nr. 78039/01)
Aplicantul, Mircea Grosaru, este cetatean roman, s-a nascut in 1951 si locuieste in Bucuresti. Acesta a candidat la alegerile parlamentare din 2000, ca deputat, din partea Minoritatii Italiene din Romania. Organizatia din partea careia a candidat, „Comunitatea Italiana din Romania”, a obtinut la nivel national un numar de peste 21 de mii de voturi, dintre care, si o majoritate, de 5600 de voturi pentru Mircea Grosaru. Cu toate acestea, Biroul Electoral Central, a decis sa atribuie mandatul unui alt candidat, care obtinuse doar 2900 de voturi, intr-o singura circumscriptie. Aplicantul si-a formulat plangerea in baza Art.3 din Protocolul 1 al Conventiei, ce garanteaza libertatea alegerilor, precum si in baza Art. 13.
Moculescu vs. Romania (nr. 15636/04)
Aplicanta, Maria Moculescu, s-a nascut in 1947 si locuieste in Targu-Jiu. In 1969 o parte a pamantului pe care il avea a fost nationalizat, fiiind preluat de catre stat si dat in folosinta unei cooperative, pentru constructia unei cladiri. In anul 2002, aplicanta a reusit sa isi recupereze terenul, insa demersurile pe care aceasta le-a facut pentru a primi o renta din partea coperativei (care intre timp a fost privatizata), au fost respinse pe motiv ca, in baza Legi Coperativelor, din 1996, acestea aveau drepturi depline asupra terenurilor pe care erau construite. Intre timp cladirea a fost vanduta. Maria Moculescu si-a formulat plangerea in baza Art. 1 din Protocolul 1 al Conventiei, reclamand faptul ca nu poate reintra in posesia terenului.
Cazuri repetitive
Tot marti, CEDO va solutiona si o serie de cauze repetitive care invoca probleme de fond examinate deja de Curte:
Iacob Pop si Altii vs. Romania (nr. 12235/05, 13461/05 si 26070/06)
Stomff vs. Romania (nr. 39312/07)
Teodor si Constantinescu vs. Romania (nr. 35676/07)
Cele trei cazuri au in vedere faptul ca autoritatile romane nu au aplicat o hotarare judecatoreasca finala in favoarea aplicantilor. Acestia si-au formulat plangerea in baza Art. 6 si a Art. 1 din Protocolul 1 al Conventiei.
Comentarii articol (2)