Atributiile specifice functiei permit desfasurarea muncii la domiciliu?

Prerogativa analizei compatibilitatii „felului muncii” cu „locul muncii”, apartine angajatorului, intrucat el are, potrivit art. 40 alin. 1 lit. a) din acelasi Cod dreptul de a stabili organizarea si functionarea unitatii.
Aceasta analiza trebuie facuta din doua perspective:
1. cea a compatibilitatii atributiilor specifice cu munca la domiciliu;
2. cea a productivitatii muncii si costurilor generate de translatia biroului la domiciliul salariatilor.

1.Analiza compatibilitatii domiciliului cu munca la domiciliu. Domiciliul trebuie sa prezinte conditii similare locurilor de munca autorizate de lege pentru angajatori sau persoane independente, inclusiv in ceea ce priveste securitatea si sanatatea in munca, raspunderea pentru verificarea indeplinirii unor astfel de conditii revenind angajatorului. Numai in masura respectarii exigentelor impuse de lege, munca este compatibila cu domiciliul salariatilor.

Hotararea Consiliului de Ministrii nr. 1956/1970 privind folosirea muncii la domiciliu pentru executarea unor articole de artizanat si a altor produse si lucrari (abrogata in prezent), prevedea interzicerea producerii prin munca la domiciliu a produselor alimentare de orice fel, precum si a produselor la care se folosesc materiale nocive, inflamabile sau explozive. De asemenea, se interzicea folosirea recipientelor sub presiune, a aparatelor ce functioneaza la tensiune inalta si a utilajelor pentru sudura oxiacetilenica.

Ar trebui sa se reglementeze astfel de interdictii pentru toate tipurile de activitati si in Codul muncii.

De altfel, art. 7 din Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr. 177/1996 privind munca la domiciliu stipuleaza ca „legislatia nationala in materie de securitate si sanatate in munca trebuie sa se aplice muncii la domiciliu, tinand cont de caracteristicile acesteia si trebuie sa stabileasca conditiile in care anumite tipuri de munca si utilizarea anumitor substante pot, din motive de securitate si de sanatate, sa faca obiectul unei interdictii in sensul muncii la domiciliu”.

De asemenea, potrivit pct. 20 lit. b) si c) din Recomandarea Organizatiei Internationale a Muncii nr. 184/1996 privind munca la domiciliu, patronii ar trebui sa aiba urmatoarele obligatii:
• de a informa pe lucratori asupra oricarui risc legat de munca lor care este sau ar trebui sa fie cunoscut de patron, de a le preciza masurile preventive ce trebuie luate, precum si de a le furniza, daca este cazul, pregatirea necesara;
• de a veghea ca masinile, uneltele sau alte echipamente furnizate lucratorilor la domiciliu sa fie prevazute cu dispozitive de securitate corespunzatoare si sa ia lua masuri rezonabile pentru a veghea ca acestea sa fie intretinute in mod corespunzator,
• de a furniza in mod gratuit lucratorilor la domiciliu orice echipament de protectie individuala necesar.

In doctrina noastra de la inceputul anilor 1900 se arata¹ ca salubritatea locului de munca a constituit o mare problema atat pentru sanatatea lucratorilor cat si a societatii: “Locuinta lucratorului la domiciliu sau locuinta industriasului la domiciliu - a maestrului intermediar sau a «sweaterului» - care este in acelasi timp odaie de locuit, odaie de dormit, bucatarie, atelier, odaie de nastere si de bolnav sau de mort, unde in timpul lucrului stau ingramaditi mai multi decat permit conditiunile higienei, cari prescriu pentru fiecare persoana o capacitate minima, de 20 m.c., si in care restul timpului traieste lucratorul cu familia, sa in aerul viciat din timpul si prin faptul lucrului - aceasta locuinta atelier este un pericol public. Munca prelungita peste masura in acest loc fara aer, umezos si intunecos pricinueste oboseala ochilor, divatiuni ale toracelui, vatamarea pieptului, cu toate urmarile lor dezastroase pentru dezvoltarea acestei paturi muncitoare. De aci marea mortalitate printre lucratorii la domiciliu, datorita, bolilor molipsitoare si in deosebi tuberculozei. Urmarile insalubritatii locuintelor lucratorilor la domiciliu se resfrang si asupra consumatorilor. Germenii bolii cari au prosperat in terenul slabit al lucratorilor la domiciliu, ajung prin mijlocul obiectelor facute de ei, la consumatori”.

2. Analiza productivitatii muncii si a costurilor generate de translatia biroului la domiciliul salariatilor sta si ea la baza deciziei angajatorului de a recurge sau nu la contractele de munca la domiciliu, intrucat cheltuielile cu dotarea si intretinerea utilajelor, aparaturii etc. cad tot in sarcina angajatorului. Daca am gandi altfel, atunci nu am mai fi in prezenta unui raport de munca, ci in prezenta unuia civil.

Pentru ca in Codul muncii nu se prevede suportarea de catre angajator a contravalorii materiilor prime si al materialelor, precum si al cheltuielilor pe care le face salariatul in procesul muncii (electricitate, incalzire, apa etc.), s-a afirmat² ca acesta este lacunar. Dar, daca ele ar fi suportate de catre salariat s-ar ajunge la o diminuare drastica a veniturilor sale³. De aceea in absenta unei clauze contrare, trebuie interpretat⁴, totusi ca se va suporta costul respectivelor materii prime si a materiale de catre angajator.

In lipsa unei reglementari exprese a acestor aspecte prin Codul muncii, se considera⁵ ca partile contractului individual de munca la domiciliu pot alege una din urmatoarele modalitati:
• materiile prime si materialele sa fie procurate de catre angajator; de altfel o asemenea solutie rezulta chiar din text (art. 106 lit. c) din Codul muncii), din moment ce se prevede obligatia acestuia de a asigura transportul la si de la domiciliul salariatului;
• materiile prime si materialele respective sa fie procurate de catre salariat pe cheltuiala angajatorului;
• materiile prime si materialele respective sa fie procurate de catre salariat pe cheltuiala lui, dar cu asigurarea unui salariu corespunzator fie prin includerea, fie prin adaugarea la acesta, cu titlu expres care sa-i permita asemenea cheltuieli, inclusiv a celor cu incalzirea, chiria, incalzirea, electricitatea, forta motrice.

In cadrul acestor materiale se vor include si telefoanele, posta electronica daca angajatorul doreste sa comunice cu salariatii prin intermediul unor astfel de mijloace.

Aceasta solutie este in acord cu pct. 16 din Recomandarea Organizatiei Internationale a Muncii nr. 184/1996, potrivit caruia lucratorii la domiciliu ar trebui sa primeasca o despagubire pentru:
• cheltuielile legate de munca lor, ca de exemplu cele privind consumul de energie si de apa, comunicatiile si intretinerea echipamentului si a masinilor;
• timpul petrecut pentru intretinerea echipamentului si a masinilor, pentru schimbarea uneltelor, pentru sortare, impachetare si despachetare si pentru orice alte operatii de acest gen.
Pct. 7 alin. 3 din Recomandarea Organizatiei Internationale a Muncii nr. 184/1996 privind munca la domiciliu stipuleaza ca patronul ar trebui sa tina o evidenta a muncii la domiciliu, indicand, pe langa timpul alocat pentru executarea muncii si nivelul de remunerare, urmatoarele:
• costurile suportate, daca este cazul, de lucratorul la domiciliu si sumele rambursate pe aceasta baza;
• toate retinerile fiscale facute conform legislatiei nationale;
• remuneratia bruta datorata remuneratia neta platita, precum si data platii.

O copie a extrasului de mai sus ar trebui furnizata lucratorului la domiciliu, potrivit alin. 4 al aceluiasi articol.

Compensarile pentru uzura utilajelor si altor mijloace tehnice care apartin salariatilor ce lucreaza la domiciliu ar putea face obiectul unor prevederi legale dar si unor clauze din contractele colective de munca in baza art. 107 alin. 2 din Codul muncii.
In legatura6 cu problema de mai sus, interesante sunt unele relatari⁶ care par sa indreptateasca afirmatia contemporana potrivit careia munca la domiciliu este o “munca precara”⁷: „Una din forme, aflata, la Paris – raspandita dealtminteri si aiurea - consista in a da lucratorilor masini de cusut, pe care trebuie sa le plateasca prin rate saptamanale sau lunare din salariile castigate din lucrul procurat de aceeasi firma, care vinde masini. Indata, ce, dupa trei sau patru luni, firma in chestiune inceteaza de a procura de lucru, femeia care nu mai poate amortiza masina de cusut potrivit contractului de vanzare, se vede silita a ramane fara ea. Alta forma mult mai raspandita este obligatia lucratorilor de a cumpara furnituri de la intreprinzatorul de la care capata de lucru. Obiectiunea, cum ca aceasta se face pentru ca lucratorii sa nu intrebuinteze furnituri de calitate inferioara nu este intemeiata, de oarece in acest caz intreprinzatorul n'ar avea decat sa procure furnitura. Este lesne de prevazut abuzurile la care da nastere aceasta metoda: fixarea arbitrara a valorii furniturilor, impunerea cumpararii unei anumite cantitati de furnituri pentru un anume articol, concedierea lucratorului care se pare ca consuma prea putin sau e banuit ca cumpara din alta parte, un intreg sir de urmari, cari nu se pot defini alt decat ca «o consumatie fortata» de materiale prime, din care rezulta o scadere a salariului real, care aduce, la randul ei pentru muncitor si familia lui, o scadere a puterii de consumatie a elementelor necesare vietei, ceia ce-i surpa vitalitatea.”

Abuzurile mentionate nu sunt departe de a avea loc si in prezent in lipsa unui legislatii clare, sau chiar in prezenta unei astfel de legislatii dar nesustinuta de un control eficient din partea institutiilor si autoritatilor statului. In acest sens se subliniaza⁸ ca „munca la domiciliu este frecvent «invizibila» si scapa, de regula, inspectiei muncii, in general legislatiei, administratiei si statisticii muncii”.

__
¹Virgil N. Madgearu, Industria la domiciliu si asigurarile sociale, Editura Minerva, Bucuresti, 1913, p. 28-30
²Ovidiu Tinca, Contractul individual de munca la domiciliu, in „Dreptul”, nr. 8/2003, p. 41.
³Alexandru Ticlea, Tratat de dreptul muncii, Editia a IV-a, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2010, p. 423.
⁴Ion Traian Stefanescu, Tratat teoretic si practic de drept al muncii, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2010, p. 302.
⁵Alexandru Ticlea, Tratat de dreptul muncii, op. cit., p. 423.
⁶Virgil N. Madgearu, Industria la domiciliu si asigurarile sociale, op. cit., p. 23-24.
⁷Andrei Popescu, Dreptul international al muncii, Editia a II-a, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2008, p. 229.
⁸Ibidem, p. 230.