ACCES GRATUIT
RCS & RDS, amendata cu 20.000 de lei de Protectia Consumatorilor Cluj
Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Cluj a sanctionat RCS & RDS cu o amenda contraventionala de 20.000 de lei, informeaza un comunicat de presa remis redactiei AvocatNet.ro. Pe baza reclamatiilor primite de la consumatori, CJPC Cluj a constatat ca operatorul economic nu respecta drepturile clientilor sai.
Articolul continuă mai jos
Astfel, potrivit CJPC, RCS & RDS a emis facturi eronate pentru unele servicii necontractate si pentru echipamente aflate in custodia consumatorului.
De asemenea, desi prin contract este specificat un termen de instalare a serviciilor de maxim 90 zile, operatorul economic nu si-a onorat acesta obligatie, inregistandu-se intarzieri uneori chiar de lunga durata.
In acelasi timp, operatorul nu a respectat respectat termenul de remediere de 48 de ore a nefunctionalitatilor semnalate de catre petenti.
Pentru neconformitatile constatate, operatorul economic a fost sanctionat cu
amenda maxima prevazuta de lege in cuantum de 20.000 lei.
CJPC Cluj precizeaza, insa, ca
reclamatiile au fost solutionate in favoarea petentilor prin instalarea serviciilor si acordarea unor facilitati pentru compensarea disconfortului creat de intarzierea instalarii serviciilor, prin stornarea facturilor emise in mod eronat sau prin reducerea abonamentului proportional cu perioada ce a depasit termenul contractual de remediere.
Totodata, conform CJPC Cluj, reprezentantii RCS&RDS s-au angajat ca vor lua toate masurile administrative in vederea preintampinarii in viitor a unor situatii de acest gen.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (7)